Să nu supărăm Germania

Un general de top al SUA a povestit recent că, în vremea celui de-al doilea mandat Obama, a ajuns în biroul vicepreședintelui Joe Biden și i-a spus că Rusia acționează în Ucraina prin „omuleți verzi” protejați de tancuri. Vă propun – a spus generalul – să le dăm ucrainenilor rachete Javelin ca să poată distruge acele tancuri. Nu – a răspuns Biden –, Germania n-ar fi fericită dacă am face așa ceva.

Era în vremea în care SUA acceptau relația specială a Germaniei cu Rusia, dependența sa energetică de Gazprom.

În mandatul următor, care a fost al lui Trump, poziția SUA s-a schimbat. Un raport RAND Corporation a fost finanțat solid ca să răspundă la întrebarea cum ar putea fi sabotată Germania. Răspunsul celor de la RAND a fost următorul: ar fi necesare condiții pentru decuplarea Germaniei de resursele energetice ale Rusiei; aceste condiții au să apară dacă Rusia încetează să se ascundă în spatele „omuleților verzi” și atacă Ucraina prin forțe militare recognoscibile.

Această schimbare majoră de macaz a avut loc în primul mandat Biden.

Germania nu a fost deloc fericită în noul context. A decis să acționeze pe cont propriu. Ca să evite o dezindustrializare cauzată de noul context și de noile prețuri energetice, a convins China să primească masive delocalizări ale industriilor germane. SUA au reacționat în defensivă și au propus relocalizări germane pe teren american, subvenții pentru energie și taxe vamale zero.
Contractele germano-chineze au parafat primele elemente ale unei noi ordini mondiale. Imediat, în SUA a fost dezlegat cuvântul „pace”, ținut în lanțuri grele până la decizia germano-chineză. Acum se vorbește tot mai mult despre negocierea unei încheieri a războiului din Ucraina.

Era de neprevăzut că Germania ar putea acționa fără parafa UE în nevoia sa de a regăsi energie ieftină? Pentru unii planificatori din SUA, așa era. În realitate, la ora actuală, UE nu mai e ce a fost: s-a prăbușit principiul solidarității. Cu el în brațe, Germania ar fi intrat pe o pantă abruptă a dezindustrializării. Relația Rusia-Germania ar fi fost slăbită mult, iar puterea binomului Rusia-China, la fel.

Lucrurile au evoluat altfel decât au prevăzut planificatorii de la RAND Corporation. Germania și-a pus la bătaie tot excedentul financiar pentru a plăti creșterile de prețuri din domeniul energetic, iar peste doi ani, când ar rămâne fără resursă excedentară, o va avea din nou, dar o va produce pe teren chinezesc. Întrebările pitite în jocul acestor soluții sunt următoarele: cât va pierde această țară prin deplasarea impozitelor pe profit în bugetul Chinei și cum va folosi mâna de lucru eliberată prin delocalizări?
Să urmeze oare un nou ciclu de militarizare a industrialismului german? Germania a mai evitat cândva șomajul în acest fel.

Magnitudinea schimbărilor provocate de războiul Rusia-Ucraina poate fi, într-adevăr, istorică. China nu va repeta greșeala moscovită de a provoca situații care să ceară sancționarea sa. Vocile lucide spun că această putere emergentă nu mai poate fi slăbită nici printr-un război mondial.

Mitul idealist al combaterii încălzirii globale, un succes de propagandă al oengismului actual, a jucat ca un bumerang: s-a întors împotriva prosperității pe care dorea să o apere.

Acum, SUA, China și Rusia resping acest mit și se concentrează pe energii care să nu devină scumpe ca urmare a unor distructive amenzi pentru emisiile de carbon. UE a jucat prea idealist acest joc și a pierdut startul refacerii ordinii mondiale. Germania a evadat rapid de sub loviturile bumerangului. Nu mai e clar, azi, dacă Franța și Germania mai reprezintă aceeași identitate a UE. Suveranismul german a tăcut multă vreme. Acum vorbește prin fapte.