
Parlamentul European face presiuni pentru modificarea acordului comercial încheiat la finele lunii iulie de UE și SUA, ceea ce riscă să creeze noi tensiuni, tocmai în momentul în care Bruxelles-ul încearcă să stabilizeze relațiile tensionate cu președintele Donald Trump, transmite Bloomberg.
Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, eurodeputații fac presiuni pentru introducerea unei clauze de caducitate care ar limita durata reducerilor tarifare pentru bunurile industriale americane și pentru ajustarea taxelor pentru anumite produse. Comisia Europeană, Executivul comunitar, care a negociat acordul din luna iulie, a transmis cererile statelor membre săptămâna aceasta, au precizat sursele.
Acordul între UE și SUA a introdus un tarif de 15% pentru majoritatea exporturilor UE către SUA, în timp ce blocul a fost de acord să elimine taxele pentru bunurile industriale americane. Aproape toate grupurile parlamentare au criticat termenii acordului ca fiind dezechilibrați.
Cu toate acestea, presiunile eurodeputaților pentru rectificări ar putea întârzia ratificarea acordului și ar putea pune în pericol întregul acord. Comisia consideră acordul drept esențial pentru restabilirea legăturilor cu administrația Trump și pentru deschiderea drumului pentru o cooperare mai largă în domeniul securității și energiei.
Săptămâna aceasta, comisarul european pentru Comerț, Maros Sefcovic, le-a spus eurodeputaților de la Strasbourg că Executivul comunitar este pregătit să colaboreze cu Parlamentul pentru îmbunătățiri. ‘Se pot găsi soluții constructive’, a spus Sefcovic, lansând însă un semnal de alarmă împotriva mișcărilor care ar putea anula acordul. ‘Acordul ar putea fi îmbunătățit. Dar haideți să fim rezonabili, haideți să fim responsabili și haideți să lucrăm într-un mod care să nu desființeze acordul’, a spus Sefcovic.
Eurodeputații și oficialii au declarat că scopul nu este blocarea acordului, ci obținerea de modificări înainte de a-și da acordul.
Membrii Parlamentului European și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la lista de peste 400 de produse care au fost incluse în zona tarifelor punitive de 50% pentru metale.
Sefcovic a declarat în plenul Parlamentului că poartă discuții cu secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, cu privire la lista de produse derivate și că pledează pentru tarife mai mici pentru vin, bere și băuturi spirtoase.
Eurodeputata Kathleen Van Brempt a declarat că, deși condițiile Parlamentului nu sunt încă ‘clare ca cristalul’, o clauză de caducitate și măsuri pentru protejarea locurilor de muncă și a industriilor din Europa ar putea face parte din schimbările pe care va încerca să le obțină. ‘Vom îmbunătăți acordul, acesta este avantajul pe care îl avem și îl vom folosi’, a declarat Kathleen Van Brempt unui grup de jurnaliști.
Caducitatea nu înseamnă că deja s-a pus contract pe capul lui Trump?
Ce legatura are postarea ta cu tema articolului ?
Are legătură la Socola cu trenul de 18:30 la Bălăceanca.
In definitiv,cum am spus:Căcalin Georgescu tot nu scapă de pârnaie.Min 25 ani la răcoare pentru tot răul făcut acestei țări.Asta va doare pe voi, dragi suveranisti plouați.
Astea sunt la vedere, dar pe ascuns au totul fixat. Apropo, se cearta între ei in loc să aibă grijă de limita europeană de est, de ce? Circula prin Romania camioane cu explozibili din ukraina cu numere de ukraina, prin Romania, Bulgaria, nordul Turciei și ajunse în Kazahstan sau Georgia. Au trecut prin granițele acestor țări că prin varza fără nicio problema, abia când au ajuns la destinație, au fost depistate, șoferul arestat și camionul sechestrat. Șoferul a declarat că e cetățean ukrainean cu actele in mână și limba vorbită, alta limba nu știa, a declarat că marfa trebuia predată urgent la destinatar, nu este menționat destinatarul și nici firma. Se pun câteva întrebări:
– Cum e posibil sa circule asemenea bombe pe roti în România spre export?
– Cum de nu a fost controlat acest ukrainean și nici camionul la intrare și ieșire din Romania?
– Cine răspundea daca exploda acel camion cu substanță cea mai periculoasă explozibilă militar de pe piata militară?
– De ce nu sunt controale la granița României daca toate țările europene au introdus control obligatoriu la orice vama?
– Cum e posibil că mizeriile politice sa dea ordin să se ocupe polițiștii de mitinguri și de granițe la controale…NU?
– Cumva e trafic de orice din ukraina din care se înfrupta mizeriile politice europene și bucureștene?! Sunt întrebări reale, și ce am scris este perfect adevărat!
Sursele americane din cadrul „negocierilor” au spus public ca au fost socate, cand „europeni” au trimis la „negocieri” niste cretini care nu au avut nimic de spus, obiectat, comentat sau discutat… doar au acceptat tot ce le-a fost impus de americani. Birocratii Ursulei, toti platiti de lobbyurile corporatiste au spus doar „Yes” si dupa aia Imparateasa a „semnat” acordul cu Trump, fortand toate guvernele sa accepte… si guvernele, alte prostituate, au acceptat, acuma fiind scandal pentru ca nu toti europarlamentarii sunt de acord cu tradarea guvernelor