Mai multe evenimente au loc la Constanţa, de Ziua Marinei, eveniment legat de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor.
Sărbătoarea este marcată prin exerciții demonstrative, o ceremonie religioasă, depunerea de ancore de flori pe mare, în memoria eroilor marinari, un spectacol pirotehnice, focuri de artificii, dar şi un concert cu muzică militară.
Spectacolul naval a început la ora 10.00 la Constanța, unde a ajuns şi președintele Klaus Iohannis.
Alături de alți oficiali, şeful statului asistă la manifestări de pe faleza din fața Comandamentului Flotei din Constanța.
Este pentru prima oară, de la preluarea mandatului, când președintele Iohannis participă la festivitățile prilejuite de Ziua Marinei Române.
În deschiderea manifestărilor, Iohannis a arătat că Marea Neagră este un punct cu greutate strategică şi că evoluțiile din această zonă au implicații asupra securității euro-atlantice.
„Istoria noastră și a acestei regiuni este legată nu de puține ori de Marea Neagră. Prin particularitățile sale, ca punte între Europa și Asia, ca punct în care converg influențe culturale, interese economice și mize strategice, Marea Neagră a fost de-a lungul timpului, în multe momente istorice, o zonă fierbinte. Anexarea Crimeii în 2014 de către Federația Rusă, cu încălcarea dreptului internațional, a marcat deteriorarea situației de securitate. I s-au adăugat alte provocări și evoluții strategice și militare care fac din această regiune din nou una fierbinte. Ce se întâmplă în prezent la Marea Neagră nu mai este o chestiune locală și nu privește doar un echilibru regional. Evoluțiile din această zonă au efecte dincolo de granițele ei, au implicații asupra securității euro-atlantice, iar Marea Neagră este un punct cu greutate strategică”, a spus șeful statului.
„Atunci când am vorbit în Strategia Națională de Apărare despre o Românie puternică în Europa și în lume am avut în vedere inclusiv modul în care se definește și profilează țara noastră în această regiune complicată și în noua realitate geopolitică. Ca parte a regiunii Mării Negre, România este în prezent un pilon de stabilitate, democrație și securitate. Sunt avantaje reale și trebuie să avem capacitatea de a le folosi pentru a ne consolida poziția de membru NATO, de partener strategic credibil, în special în contextul global actual”, a spus Iohannis.
România are nu numai potențialul, ci și toate șansele de a deveni un actor regional relevant dacă „vom avea înțelepciunea, viziunea și maturitatea politică de a construi un profil al unei Românii puternice”, a mai arătat preşedintele.
„Energiile noastre comune pot fi cel mai bine valorificate dacă sunt puse în slujba unui obiectiv, care să ne unească, un nou proiect de țară. O astfel de viziune integratoare pentru România, pe care o putem contura prin consens, va avea nevoie de efortul și implicarea tuturor pentru a deveni realitate”, a conchis Iohannis.
La manifestări participă mii de turişti şi constănţeni. De asemenea, sunt prezenţi şi poliţişti de frontieră care participă cu ambarcaţiuni la activităţile şi exerciţiile demonstrative organizate cu acest prilej.