Sarkozy mărturisește cum au fost cele 20 de zile de închisoare

Fragmentele publicate sâmbătă de Europe 1 și Le Figaro conturează portretul unui fost șef de stat confruntat cu viața între zidurile gri ale închisorii La Santé.

Sarkozy mărturisește cum au fost cele 20 de zile de închisoare

Nicolas Sarkozy

Fragmentele publicate sâmbătă de Europe 1 și Le Figaro conturează portretul unui fost șef de stat confruntat cu viața între zidurile gri ale închisorii La Santé.

Cu câteva zile înainte de lansarea volumului „Le journal d'un prisonnier”, Nicolas Sarkozy dezvăluie pentru prima dată cum a trăit cele aproape trei săptămâni petrecute în detenție, după condamnarea în dosarul finanțării campaniei sale prezidențiale, relatează AFP, preluată de Agerpres.

În carte, Sarkozy descrie primele impresii trăite după încarcerare: „Am fost frapat de absenţa oricărei culori. Griul domina totul, devora totul, acoperea fiecare suprafaţă”. Volumul, ce urmează să fie publicat pe 10 decembrie, este deja una dintre cele mai așteptate apariții editoriale din Franța.

Fostul președinte mărturisește că în prima zi a îngenuncheat pentru a se ruga: „A venit ca de la sine înţeles… M-am rugat să am puterea de a purta crucea acestei nedreptăţi”.

Discuțiile cu capelanul închisorii au devenit apoi o rutină de duminică.Condamnat pe 25 septembrie la cinci ani de închisoare cu executare pentru conspirație și obligat la plata unei amenzi de 100.000 de euro, Sarkozy a făcut apel, urmând să fie rejudecat în primăvară. Între timp, fostul lider francez a rămas încarcerat timp de aproximativ 20 de zile, sub protecția a doi ofițeri de securitate.

Detenția s-a desfășurat aproape în totalitate în izolare. Adică 23 de ore pe zi în celulă. „Aş fi dat orice să pot privi pe fereastră, să mă bucur de trecerea maşinilor”, povestește el. Dieta sa în penitenciar a fost una strictă: „produse lactate, batoane de cereale, apă minerală, suc de mere şi câteva dulciuri”.

Scrisul, singura evadare

În paginile preluate de Le Figaro, Sarkozy dezvăluie că a scris zilnic, cu un simplu pix, pe o măsuță de placaj.

„Le-am dat paginile avocaţilor mei, care apoi le-au dat secretarei mele să le revizuiască şi să le corecteze. Am scris dintr-o dată, iar după eliberarea mea… am terminat cartea în zilele următoare”.

Scrisul a devenit, spune el, un mod de a răspunde unei întrebări care l-a urmărit întreaga perioadă de detenție: „Dar cum am ajuns aici?”

Critici pentru Macron

Cartea nu ocolește nici confruntările politice. Potrivit Le Figaro, Sarkozy lansează săgeți către mai mulți politicieni importanți, inclusiv către președintele Emmanuel Macron, despre care sugerează că ar fi „închis ochii” la condamnarea sa.

Fostul președinte are deja două condamnări anterioare — în scandalul interceptărilor telefonice și în cazul Bygmalion.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.