Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a anunţat că pe 28 iulie va organiza o reuniune pentru dezbaterea comportamentului minorităţii rome. Decizia a fost anunţată în Consiliul de Miniştri, după ce forţele de ordine au fost atacate de către romi în două departamente franceze.
„Evenimentele din Loir-et-Cher subliniază problemele pe care le pune comportamentul unor indivizi din comunităţile nomade. Voi avea o reuniune în acest sens pe 28 iulie. Vom analiza situaţia din toate departamentele şi vom decide dezafectarea tuturor taberelor ilegale”, a spus Sarkozy, citat de „Le Parisien”. „Nu trebuie să faci o reuniune pentru a stigmatiza o etnie”, protestează un oficial al Ligii pentru apărarea drepturilor omului.
Fost ministru de Interne, Sarkozy a anunţat schimbarea din funcţie a prefectului din Isere, acolo unde se află oraşul Grenoble. Acesta va fi înlocuit de „Eric le Douaron, un poliţist de meserie, care a fost timp de şase ani un remarcabil şef al securităţii publice din Paris”, după cum l-a prezentat Sarkozy. Preşedintele a numit, recent, un alt poliţist în funcţia de prefect. În 2002, pe când era ministru de Interne, Sarkozy s-a întrebat „cum de sunt atât de multe maşini frumoase într-o tabără nomadă, dacă atât de puţini romi lucrează?”.
„Guvernul duce o luptă de neoprit împotriva criminalităţii. Este un adevărat război pe care îl purtăm împotriva traficanţilor şi a delincvenţilor. Autoritatea legii trebuie respectată pe întreg teritoriul naţional”, a spus Sarkozy.
În noaptea de 16 spre 17 iulie, la Grenoble au fost incendiate zeci de automobile şi s-a tras asupra poliţiştilor, în timpul unor proteste faţă de moartea unui infractor într-un schimb de focuri cu poliţiştii. În weekend, o tânără dintr-o comunitate nomadă din Loir-et-Cher, pasageră într-o maşină care nu a oprit la somaţia jandarmilor, a fost ucisă când oamenii legii au tras asupra vehiculului.