Scandal Ponta – Miruță pe tema diplomelor de facultate

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, și-a făcut publice diplomele după ce Victor Ponta l-a acuzat că ar fi urmat două facultăți în același timp.

Scandal Ponta – Miruță pe tema diplomelor de facultate

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, și-a făcut publice diplomele după ce Victor Ponta l-a acuzat că ar fi urmat două facultăți în același timp.

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, și-a făcut publice diplomele vineri, pe Facebook, după ce fostul premier Victor Ponta l-a acuzat că ar fi urmat simultan două facultăți, una la București și alta la Târgu Jiu. ”Răspund din respect pentru oamenii plătitori de taxe, care au dreptul să afle adevărul atunci când cei deranjaţi de măsurile luate în minister urlă din toţi rărunchii”, a punctat Miruţă.

Miruță a spus că facultatea de Drept de la Târgu Jiu a fost urmată ”ca hobby”.

”Facultatea de drept de la Tg. Jiu a făcut-o ca hobby”. ”Nci acum nu am ridicat diploma de acolo, nu m-am lăudat cu ea, nu am ascuns-o. Fiindcă la Electronică nu am avut niciodată restanţe, pentru examenele care se suprapuneau mergeam la examenele de la Tg. Jiu în sesiunea din toamnă”, explică el.

Ministrul spune că nu a avut restanțe la Electronică, astfel că a putut susține examenele la Tg. Jiu în sesiunea de toamnă. Oficialul mai precizează că doctoratul său este valid, susținut prin 12 lucrări științifice cotate ISI, mult peste minimul cerut de numai două lucrări.

”Nu am avut în 5 ani nicio restanţă; am luat examenul de admitere la doctorat imediat după terminarea facultăţii, rezultatele tezei de doctorat fiind validate prin 12 lucrări ştiinţifice cotate ISI, când minimul cerut era de 2. În a doua parte a anului 4 de facultate m-am angajat part-time (4 ore pe zi) la Cosmote România, în departamentul de proiectare a reţelei. Da, aşa se numea poziţia: IP Design Engineer. Aşa sunt denumirile poziţiilor în companiile internaţionale”, spune Miruţă.

Miruţă respinge orice acuzație de incompatibilitate în perioada în care a fost parlamentar și expert tehnic judiciar

De asemenea, Miruţă respinge orice acuzație de incompatibilitate în perioada în care a fost parlamentar și expert tehnic judiciar, precizând că și-a suspendat activitatea de expert pentru a evita conflicte legale. În plus, amintește că a câștigat definitiv la ICCJ un proces în care era acuzat pe nedrept de corupție.

Totodată, șeful de la Economie mai subliniază că răspunde public pentru a clarifica situația și a proteja imaginea sa, afirmând că „doctoratul său e pe bune, nu ca al lui Victor Ponta”.

”Da, e multă mizerie în politică, dar cei murdari, când văd că în jurul lor alţii sunt curaţi, se simt murdari – aşa cum sunt – şi se străduiesc să îi murdărească şi pe ceilalţi. Dar nu merge, dle Ponta, că doctoratul meu e pe bune, nu ca al dumneavoastră”, a punctat Miruță.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Da,ce să zic, Miruța a ieșit direct doctor din facultate,numai la noi se poate întîmpla așa ceva.Cît despre Ponta ,alt ”gorjan” ce-l întrece pînă și pe Pinocchio…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.