„Este aproape unanim acceptat în PSD scenariul potrivit căruia Ponta îl va instala premier pe șeful SRI, George Maior, nașul său de cununie, dacă va ajunge la Cotroceni”, afirmă jurnalistul Dan Tăpălagă într-un articol publicat pe HotNews.
Asta în timp ce mai multe surse din partid susțin că vicepremierul Liviu Dragnea a ofertat deja colaboratori ai premierului Victor Ponta să lucreze cu el după alegeri, fiind convins că va ajunge prim-ministru și lider de partid, dar există riscul să nu ajungă nici una, nici alta, deoarece nu ar fi dorit de Ponta ca urmaș al său.
Pentru șefia PSD, potrivit lui Tăpălagă, cel mai vehiculat nume în acest moment pentru scaunul lui Ponta de la partid este Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților. „Acesta se află la rândul sau într-o discretă campanie internă de relaționare. Se discută și despre alți posibili urmași, ca Ioan Rus sau Nicolae Bănicioiu, dar Zgonea pare în acest moment favorit la șefia PSD după alegeri”, afirmă jurnalistul.
De asemenea acesta susține că Gabriel Oprea se luptă „din greu” să ajungă șef al SRI.