Ca într-un scenariu hollywoodian, Iranul a acceptat să schimbe, pe teritoriul Turciei, 1.200 kg de uraniu impur cu 120 kg de uraniu îmbogăţit, un acord care deschide pentru SUA poarta exploatării hidrocarburilor din Iran şi Asia Centrală, în dauna intereselor Rusiei, dar şi ale Marii Britanii. Londra şi Berlinul au criticat acordul nuclear, precizând că acesta lasă în continuare cale liberă construirii armei nucleare iraniene.
Preşedintele Braziliei şi premierul Turciei au reuşit să-l convingă pe preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad să facă ceea ce a refuzat în urmă cu jumătate de an, la cererea SUA: liderul iranian a semnat un acord privind transferul a 1.200 de kilograme de uraniu iranian în Turcia, în schimbul unei cantităţi de zece ori mai mică de uraniu îmbogăţit cu 20% puritate, care nu poate fi folosit în scopuri militare, ci doar în cercetare.
Acordul de la Teheran nu contribuie la reducerea temerilor legate de posibila construire a unei bombe nucleare iraniene – Teheranul poate continua îmbogăţirea uraniului -, dar oferă Iranului ocazia de a cere încetarea aplicării sancţiunilor economice impuse de ONU. Chiar ministrul de Externe al Turciei, ţară NATO, a fost cel care a declarat la Teheran că „nu mai există motive pentru noi sancţiuni sau presiuni”.
Acordul lui Lula
Detaliile acordului par a fi desprinse dintr-un scenariu hollywoodian. Autorităţile au căzut de acord să facă schimbul de combustibil nuclear pe un teritoriu neutru, în Turcia. Aici vor fi depuse cele 1.200 de kilograme de uraniu de puritate 3,5%. Este doar circa 50% din cantitatea totală deţinută de Iran. În interval de un an, Teheranul urmează să primească cele 120 de kilograme de uraniu îmbogăţit provenind din Franţa, Rusia, SUA sau Argentina, singurele ţări care deţin tehnologia necesară. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Teheranul poate cere înapoi uraniul depus în Turcia. Documentul nu obligă Iranul să înceteze programul naţional de îmbogăţire a uraniului rămas în ţară, o cantitate suficientă pentru a exercita o presiune psihologică asupra Occidentului.
Diplomaţia petrolului
Dincolo de dosarul nuclear, prezentat mereu în culori diferite în rapoartele internaţionale, marea miză a Iranului rămân rezervele de petrol şi gaze, alături de poziţia geostrategică, care oferă acces către rezervele energetice ale Asiei Centrale, aflate încă sub influenţa Rusiei.
Acordul nuclear cu iz petrolier de la Teheran serveşte atât intereselor americane, cât şi celor iraniene, pentru că deschide calea unui dialog în care nu există învinşi şi învingători (Iranul nu poate fi acuzat că a trădat cauza islamică, iar Washingtonul poate argumenta că a forţat Teheranul să facă un pas înapoi de pe drumul spre arma nucleară). Dialogul Teheran-Washington este esenţial atât pentru accesul la rezervele energetice iraniene.
Câştigători sunt şi mediatorii. Preşedintele brazilian Inacio Lula da Silva a sosit la Teheran pentru Summitul G15, al ţărilor emergente, însoţit de o delegaţie de 300 de persoane, majoritatea oameni de afaceri. Pe agenda întâlnirii a figurat şi semnarea mai multor contracte comerciale. De altfel, dintre partenerii săi din Orientul Mijlociu, Brazilia are cel mai mare surplus comercial cu Iranul şi nu este interesată în impunerea de noi sancţiuni ONU acestei ţări.
Reacţia lor reticentă arată că Marea Britanie, Germania şi Israelul pierd de pe urma acordului nuclear. Aceste state s-au arătat sceptice în privinţa eficienţei înţelegerii. Catherine Ashton, şefa diplomaţiei UE, cunoscută pentru apropierea de guvernul britanic, a declarat că acordul nu răspunde la multe întrebări, în timp ce guvernul german a precizat că documentul nu tratează problema dosarului nuclear iranian.
