Teatrul Globe, în care Shakespeare şi-a creat cele mai multe piese, va deveni un adevărat Turn Babel în avanpremiera Jocurilor Olimpice de Vară de la Londra, din 2012. El va primi trupe din toată lumea care vor juca fiecare dintre piesele marelui dramaturg într-o limbă diferită.
Lista nu este completă încă, dar se ştie că „Îmblânzirea scorpiei” va fi jucată în limba urdu, „Furtuna” va avea voci arabe, „Troilus şi Cresida” vor vorbi în maori, personajele din „Regele Lear” vor fi aborigeni din Australia, iar „Zadarnicele chinuri ale iubirii” vor îmbrăca haina semnelor.
Acest proiect excentric este menit să sublinieze universalitatea dramaturgului englez: „Piesele lui Shakespeare sunt de multă vreme recunoscute ca un limbaj internaţional şi au dovedit că depăşesc limba vorbită de diferiţi oameni între ei”, explică directorul artistic al teatrului, Dominic Dromgoole, într-un comunicat afişat pe site-ul instituţiei.
Acest adevărat maraton teatral va dura şase săptămâni, începând din 23 aprilie 2012, data aniversării presupusei zile de naştere a lui Shakespeare şi a morţii sale (1564-1616).
Construit în 1997, Teatrul Globe, situat pe malul Tamisei, în East Central London, în apropiere de Tate Modern, este replica celui original, ridicat în 1599, în epoca elisabetană, şi distrus într-un incendiu din 1613, în care tânărul William, cel pe care britanicii îl numesc „Bardul”, şi-a prezentat piesele împreună cu trupa sa după ce a părăsit oraşul natal din centrul Angliei, Stratford-Upon-Avon. În 1949, actorul şi regizorul de film american Samuel Wanamaker (1919-1993), cunoscut din filme ca „Superman IV: The Quest for Peace” (1987) sau „Baby Boom” (1987), dar şi din regizarea operei „Aida”, în 1980, cu Luciano Pavarotti, la „San Francisco Opera”, este considerat persoana cu cel mai mare rol în refacerea Teatrului Globe. Devenit director al „New Shakespeare Theatre” din Liverpool, el a fondat „Shakespeare Globe Trust”, în 1970, în vederea reconstruirii Teatrului Globe. Construcţia, reconstruită după planurile din epocă, a început în 1993 şi s-a terminat în 1997. Noul Globe îşi sărbătoreşte cu această ocazie şi 15 ani de existenţă.
Acest maraton Shakespeare, destinat „să onoreze toate naţionalităţile care contribuie la strălucirea culturală a Londrei”, este subvenţionat de Comitetul Olimpic al oraşului. Scopul nu este unul economic. Cele 38 de companii, venite din toate colţurile lumii, presupun cheltuieli redutabile, iar spectacolele în unele limbi nu este sigur că se vor juca cu casa închisă. Direcţia speră totuşi că-şi va recupera banii, meniţi să acopere începerea construirii unui nou teatru, acoperit, de 320 de locuri, alături de cele 1.500 de locuri în aer liber, pentru a putea programa spectacole, ca şi autorul elisabetan, în mod permanent, indiferent de capriciile vremii.
După Dominic Droomgole, citat de „The Guardian”, acest omagiu celebrează eclectismul operei unui autor cunoscut de atâta vreme şi tradus deja în toate limbile majore ale palnetei.
Olimpiada culturală
Pe lângă maratonul Shakespeare, Londra va avea şi „olimpiadă” culturală, graţie „Festivalului de la Londra”, care coincide cu perioaada de desfăşurare a Jocurilor Olimpice (27 iulie-12 august 2012). O suită de evenimente destinate să celebreze creativitatea britanică prin dans, muzică, teatru, pictură, cinematograf. Gândit drept cel mai mare festival organizat până acum în Marea Britanie, cu aproximativ 1.000 de evenimente, va avea printre participanţi laureaţi ai Premiului Nobel, câştigători ai Premiilor Turner, Oscar, Golden Globe şi BAFTA.
Lista impresionantă de artişti, anunţată recent, cuprinde numeroase celebrităţi, cum ar fi actorii Jude Law şi Cate Blanchett, regizorul Mike Leigh, artistul David Hockney, muzicianul Damon Albarn.
Festivalul va începe cu un eveniment organizat în colaborare cu asociaţia caritabilă „Peace One Day” (Pace pentru o zi), prezentat de Jude Law, Cavaler al Artelor şi Literelor, deţinătorul unui César şi nominalizat de două ori la Oscar. Amatorii de teatru vor putea vedea spectacolul „Gross şi Klein”, o nouă adaptare după piesa lui Botho Strauss, pusă în scenă de Martin Crimp, cu Cate Blachett, deţinătoarea Premiului „Golden Globe” pentru rolul Elisabeth şi cunoscută publicului larg pentru Regina Elfilor Galadriel din „Stăpânul Inelelor”. Damon Albarn şi Jamie Hewlett (unul dintre creatorii grupului Gorillaz) anunţă o nouă producţie muzicală în colaborare cu regizorul Rufus Norris, iar Akram Khan va crea special pentru acest festival un nou spectacol de dans.
Desigur, artele vizuale nu pot lipsi din această vitrină culturală. Rachel Whiteread şi Olafur Eliasson vor crea special opere pentru Olimpiada Culturală, iar două expoziţii vor fi dedicate giganţilor picturii britanice, David Hockney (la Academia Regală) şi Lucian Freud (la National Portrait Gallery).