,, De la Chiflaim în jos, / Negustorii vînd vîrtos, / Burta-l cîntă pe Hristos ,,. Asta ar putea fi o descriere majoritară, cel puțin în ultimele decenii, a ceea ce se presupune că ar fi sărbătorirea nașterii unui om care, printre altele, ne-a lăsat un îndemn cam don-quijotesc : să nu trăim numai cu pîine, ci și cu anumite cuvinte. E drept, se pare că același om a spus și că n-a venit să aducă pace , ci sabie, și a intrat cu biciul în templu, lovindu-i pe unii și răsturnînd mesele negustorești ale altora. Dar desigur că astea îs vorbe dujmănoase, de ateu afurisit ( plătit de Soros ), nu întîmplări din cartea în patru părți numită ,, Noul testament ,,.
Fiind eu deci ,, din ăia ,, , nu pot să nu mă amuz, gîndindu-mă ce rafale continue de biciuală ar lansa rabi Ieșua din Nazaret prin mai toate bisericile creștine din zilele noastre, dacă s-ar întoarce și ar vedea ce dezmăț lăbărțat al negustoriei fariseice a pus stăpînire, de Crăciun și în tot anul, pe ceea ce ar trebui să fie, mai mereu, un spațiu comun al cumpătării și austerității, al bucuriilor simple și adevărate, al liniștii vindecătoare și al privirii cinstite în oglinda dinăuntru.
Don-quijotisme naive, cum am zis … Omul nu e un animal prea domestic ( și nici nu pare că s-ar schimba ), așa că, de fapt, nu prea sînt motive pentru amuzamentul de care pomeneam : cumpărarea a înlocuit de mult cumpătarea, pîntecele s-a revărsat mai mereu peste creier, zgomotul a sufocat liniștea, mîlul a acoperit mila. Crăciunul a ajuns un apogeu betonat, negustoresc și anti-cristic al crucificării învățăturilor lui rabi Ieșua din Nazaret, zis și Isus Hristos. Sau vi se pare cumva că tot circul bălțat, cu trenduri de ,, împodobește, mamă, bradul ,, , are vreo legătură cu copilul acela perpetuu, mititel și-înfășețel, prigonit de irozii caiafici dintotdeauna și născut în paiele unui grajd care i-a fost de-ajuns ?
În mare parte, Crăciunul nu mai e nici măcar despre împodobit, ci despre împodobitocit : o goană bovină după vacanțe exotice, cadouri originale, mîncăruri ,, deosebite ,, și cît mai sățioase ori dietetice, după un brad cît mai special și ornamente cît mai aparte, după băutură cît mai grozavă și, dacă se poate, carne, cît mai multă carne. Aaa, și colinde cît mai siropoase, revărsate ca un potop de melasă peste tot, șiroind pe geamuri, case, blocuri, mașini, străzi și copaci. Apocalipsa după Fuego, acum într-o nouă prezentare, cu 30 % mai multe grăsimi și zaharuri. Aaa, și ,, Părintele cu m’agiunul ! ,, , adică cele 90 % buzunare evlavioase, devenite ambulante, în numele birului pe spaima de Iad, afurisanie și năcazuri. Veniți de luați slănină !
Nu, nu sînt vreun slăbănog care mestecă rădăcini sau lăcuste. Aș mînca în fiecare zi răcituri, chișcă, tobă, caltaboș și mămăligă cu cîrnați ,, de casă ,, , plus harbuz murat, țuică de prune și un jin roș, rece și oleacă acrișor, aghe’ scos din beci. Dar știu că asta are legătură cu stomacul și cu zonele aferente din creier, nu cu evlavia pravoslavnică și cu Sfîntul Duh, ori cu fecioara curată, prea-nevinovată. Cum ar fi zis diaconul Creangă : mîncați, beți și vă veseliți, da’ de Fiul Omului nu mai vorbiți …
Desigur, toate vorbele astea sînt vînare de vînt : cum zicea un înțelept stoic din neamul lui rabi Ieșua, ce este a mai fost, ce a mai fost va mai fi. Doar că, precum zicea demult un moldovean rău de gură și de pană, n-am putut să nu scriu. Așa că am scris. Oricît ar părea de ciudat, știu că povestea acelui copil născut în grajd mă privește și pe mine, prin acele învățături pe care le accept, fiindcă sînt dez-sălbăticitoare, chiar dacă adesea utopice. Da, chiar dacă nu cred în viața veșnică și în învierea morților, rabi Ieșua, fiul Mariei și al lui Iosif, e și învățătorul meu, deci nu pot tăcea, cînd văd cum numele lui e luat în deșertul alienant al pîntecelui revărsat, al fariseimului alienant și al mațului gros pus în capul mesei.
Da, așa e dintotdeauna, cum zicea în testamentul cel vechi stoicul evreu de care pomeneam. Dar asta nu înseamnă că, dacă mizeria e majoritară mereu, trebuie să-i spunem ,, curățenie ,,. Așa ateu cum îs, cred că asta v-ar fi zis și rabi Ieșua.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
Din toată tevatura asta, din care singurul câștigător, material , nu spiritual, este bietul autor care iată a reușit să strângă, cu prețul unor catalogări, majoritatea deloc măgulitoare, vreo 50 de comentarii la un articol, ce cu altă temă l0ar fi lăsat fără bani de Crăciun. Această sărbătoare a Nașterii Domnului nostru IIsus Christos, nu „rabi Iesua” , așa cum tot repetă el convins că formularea-i va aduce, odată cu „taxările” de rigoare și ceva șhekely în plus. Și pentru unul ca el asta face mult : odată că are din ce să mai tragă ceva pe nas, dar și să rămână în nomenclatorul cozilor de topor folosite cu diferite prilejuri, cum este de ex. „ spurcarea” acestei mari sărbători creștine.
Să recunoaștem că dușmanii Ortodoxiei în general, dar și ai României în special au făcut o afacere destul de bună :în schimbul câtorva firfirei au reușit să găsească un tip ce are nu numai curaj nebun să insulte un Popor credincios ( nu dau % , dar oricum majoritar), din fericire pentru el, nu musulman, sau evreiesc, ci ortodox, dar are și iscusința de a jongla cu jumătăți de adevăruri, la care au pus rapid botul câțiva dintre comentatori.
P.S.
Până la urmă dacă cineva ar fi arătat că înainte de a se „destrăbăla carnivor” și bachusian 😉 cu ocazia prilejului oferit de Marea Sărbătoare cei în cauză au avut o perioadă de post de vreo lună și jumătate, poate că nici apetitul pentru cele de frupt de acum n-ar fi părut atât de exagerat !