Se cere Comisie de anchetă privind Salina Praid

Grupurile parlamentare AUR și S.O.S. România din Camera Deputaților au solicitat, luni, la Biroul permanent, înființarea unei comisii de anchetă privind investigarea cauzelor producerii accidentului ecologic de la Salina Praid și identificarea responsabilităților instituționale.

Conducerea Camerei Deputaților a stabilit ca această cerere să fie inclusă pe ordinea de zi a plenului de săptămâna viitoare.

”În luna mai 2025, în perimetrul exploatării miniere de la Salina Praid, s-a produs un eveniment cu caracter excepțional și grav, constând în infiltrarea masivă de apă în galeriile active ale salinei, cu afectarea infrastructurii de exploatare și a funcționării obiectivului, inclusiv din punct de vedere turistic și economic. Salina Praid este un obiectiv industrial cu regim de interes național, aflat în administrarea Societății Naționale a Sării – Salrom S.A., societate deținută în majoritate de statul român. Exploatarea salină are o importanță strategică pentru piața internă a sării, pentru securitatea aprovizionării cu materii prime minerale, precum și pentru dezvoltarea economică a zonei Harghita”, au explicat inițiatorii în expunerea de motive.

Parlamentarii AUR și S.O.S. România doresc ca această comisie să analizeze responsabilitatea autorităților publice centrale și locale, implicarea Salrom în gestionarea riscurilor de exploatare, obstacolele administrative și juridice apărute în implementarea soluțiilor tehnice, precum și impactul activității ONG-urilor de mediu în procesul decizional privind amenajările hidrotehnice din zonă.

Conform inițiatorilor demersului, rezultatele anchetei vor sta la baza formulării unor propuneri legislative pentru consolidarea regimului exploatărilor saline, îmbunătățirea cadrului normativ privind gestionarea riscurilor hidrologice și minerale, stabilire răspunderii administrative sau disciplinare acolo unde se constată încălcări ale legii.

Recomanda [votes_up id=855366]
Author

2 Comentarii

  1. Romanii ar trebuii sa se gandeasca la toate comisiile de ancheta facute in perioada celor 35 de ani de dezastre ,daca macar una din aceastea au realizat ceva .Frectii la un picior de lemn si nimic mai mult !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.