Drumul Naţional 1 este aglomerat în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, unde se circulă bară la bară şi s-au format coloane de maşini atât pe sensul de coborâre dinspre munte, cât şi pe sensul de mers către Braşov.
Potrivit news.ro, pe sensul de coborâre dinspre munte către Bucureşti se circulă în coloană de la limita dintre judeţele Prahova şi Braşov până în staţiunea Buşteni.
Şi pe sensul de urcare către munte DN 1 este aglomerat, marţi după-amaiză. Astfel, coloane de autovehicule s-au format pe mai mulţi kilometri, pe tronsoanele de drum cuprinse între Nistoreşti şi Comarnic şi de la Poiana Ţapului până în Buşteni.
Poliţiştii le recomandă şoferilor să respecte regulile de circulaţie şi să folosească drept rută alternativă DN 1 A Braşov – Săcele – Cheia – Vălenii de Munte – Ploieşti.
Mii de turilşti care au petrecut sfârşitul de an la munte, în staţiunile din Braşov şi de pe Valea Prahovei, se întorc, marţi spre casă, cei mulţi dintre ei îndreptându-se către Ploieşti şi Bucureşti.