Se dă o nouă OUG pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor

Guvernul adoptă azi un proiect de ordonanță de urgență care instituie,

Se dă o nouă OUG pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor

Guvernul adoptă azi un proiect de ordonanță de urgență care instituie,

Guvernul adoptă azi un proiect de ordonanță de urgență care instituie, pentru sectorul agricultură și industrie alimentară, măsura cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare pentru o perioadă de 90 de zile.

Măsura cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor se aplică pe întreg lanțul de producție/procesare, import, comerț intracomunitar, distribuție și vânzare cu amănuntul, și vizează următoarele produse agricole și alimentare:  orez – bob rotund- cu gramaj cuprins între 0,5 – 1,5 kg, cozonac, bulion de roșii, smântână- 12% grăsime, margarină, drojdie, pere, usturoi, carne tocată, produse care se adaugă la lista cu produse din anexa la O.U.G. nr. 67/2023.

În perioada înregistrată de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 67/2023 s-a constatat necesitatea clarificării unor dispoziții din cuprinsul acesteia referitoare la produsele care fac obiectul măsurii temporare de combatere excesive a prețului, astfel că prin prezentul proiect de act normativ se precizează în concret produsul cu cantitatea aferentă, respectiv: făină albă de grâu „000” până la 1 kg, mălai până la 1 kg,  ouă de găină calibrul M, ulei de floarea soarelui până la 2 l, zahăr alb tos până la 1 kg.

Prin măsura cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor, se limitează cotele de adaos comercial în mod specific asupra produselor menționate. Suplimentar la art. 3 a fost introdus un nou alineat, alineatul (11 ) unde s-a prevăzut o nouă cotă de adaos comercial de maxim 5% față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte prevăzute de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune.

Produsele agricole și alimentare care fac obiectul acestei măsuri sunt: ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui, carne de vită, pentru cantități de produs ambalat mai mari de 5 kg, respectiv 5 l.

Proiectul de act normativ aduce clarificări la art. 6 din O.U.G. nr. 67/2023, respectiv se prevede că unităţile emitente de tichete de masă, cadou şi sociale, inclusiv cele emise prin Programul Sprijin pentru România, indiferent de modalitatea prin care tichetele sunt emise, electronic sau hârtie, şi de tipul acestora, pot aplica comercianţilor la momentul decontării lor un comision de maximum 1% pentru toate produsele agricole și alimentare care se pot achiziționa cu acestea, fără a se limita la produsele prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență. Deoarece O.U.G. nr. 67/2023 instituia o obligație pentru emitenții de tichete de masă, cadou şi sociale, inclusiv cele emise prin Programul Sprijin pentru România, dar fără a prevedea o sancțiune pentru situația în care aceștia nu respectă prevederile ordonanței de urgență, prin prezentul proiect de act normativ se introduce sancțiunea amenzii de la 100.000 lei la 2.000.000 lei.

Aceste sancţiuni specifice dreptului contravenţional nu au caracter reparator, ci preventiveducativ, şi reprezintă o formă de constrângere juridică vizând, în special, patrimoniul făptuitorului. Individualizarea legală a amenzii a fost realizată de legiuitor prin stabilirea unor limite minime şi maxime între care pot fi sancţionate faptele contravenţionale în funcţie de gravitatea lor, gravitate care este analizată prin raportare la gradul de pericol social pe care îl prezintă fapta contravenţională.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.