Se repetă scenariul destrămării USL şi în cazul Alianţei PSD-ALDE?

Filosoful Jorge Agustín Nicolás Ruiz de Santayana y Borrás, cunoscut ca George Santayana, spunea la începutul secolului trecut aceste cuvinte pe care mulţi le folosesc fără să ştie cine le-a rostit: „Cei care au uitat trecutul sunt condamnați să îl repete”! Niciodată parcă n-a fost mai actuală zicerea aceasta cutremurătoare.

Aşa au făcut românii atunci cînd, uitînd cît rău a făcut Ion Iliescu, l-au mai votat odată în anul 2000 şi tot aşa au făcut cu Traian Băsescu, pe care l-au votat de patru ori pentru a se convinge mult mai tîrziu ce Sistem nenorocit a creat el împreună cu Monica Macovei, Codruţa Kovesi sau Florian Coldea!

Tot aşa se pregătesc românii să facă şi acum, cînd Dacian Cioloş pare să fie uitat, în ciuda catastrofei pe care a produs-o cu Ordonanţa Ralucăi Prună, sau cînd se pregătesc să-l mai voteze încă o dată pe Klaus Iohannis, cel care şi-a executat jumătate din primul mandat cu drumul spre Sibiu pentru a-şi îmbrăţişa soţia, lăsîndu-ne pe cap acest cuplu malefic Augustin Lazăr – Laura Codruţa Kovesi, după ce ne-a obligat să-l înghiţim şi pe sorositul Cioloş!

Despre „uitare” s-au spus multe vorbe înţelepte, unii considerînd că este necesară pentru ca omul să se elibereze de suferinţele din prezent, cum spune Publilius Syrus („Uitarea este remediul nedreptăţilor suferite”), alţii, din contră, o consideră mijlocul prin care se falsifică istoria, cum spune Paul Valery („Uitarea este binefacerea ce vrea să corupă istoria”). Dincolo de aceste cuvinte memorabile, românii se pregătesc acum să dea cuvîntului „uitare” o cu totul altă definiţie, „uitarea” devenind „un exerciţiu masochist” care să facă din suferinţă un scop în sine, nu calea spre eliberare, aşa cum este cunoscută în filosofia de tip iniţiatic!

Vă veţi întreba, poate, ce rost are această voltă livrescă despre uitare? Şi vă răspund cu oarecare tristeţe că este forma pe care am avut-o la îndemînă pentru a îndulci un pic o realitate ciudată în care ne pregătim să intrăm.

Cheia de boltă a acestei realităţi este repetarea scenariului destrămării USL, alianţă care obţinuse votul majoritar al românilor şi speranţa că, măcar pentru o vreme, disputa politică va fi stinsă de un proiect măreţ de ţară! Erau în această alianţă cele mai mari partide, PSD şi PNL, astfel încît era greu de crezut ca vreo altă formaţiune politică să-i oprească ani de zile din drumul către o bună guvernare. Şi, totuşi, s-a întîmplat!

Acum este la Putere o altă alianţă, cea dintre PSD şi ALDE care, deşi aparent este mai şubredă, are în spate tot un vot majoritar al populaţiei, mulţi identificînd ALDE cu adevăratul partid liberal, mai ales după fuziunea PNL cu PDL, despre care mulţi spun că n-ar fi un mare partid liberal, ci, mai degrabă, un mare partid pedelist!

PSD ŞI ALDE VOR CANDIDAT COMUN, DAR FIECARE VREA SĂ FIE DIN TABĂRA LUI

Declaraţiile venite recent dinspre PSD şi ALDE nu sînt în măsură să arate opiniei publice că alianţa PSD-ALDE va avea altă soartă decît USL! Motivul pentru care s-a destrămat USL a fost faptul că, în ciuda înţelegerii de la constituirea alianţei, PSD a vrut ca Victor Ponta să fie candidatul la preşedinţie şi nu Crin Antonescu, care fusese desemnat candidat comun al USL în trei congrese de partid!

La fel se întîmplă şi acum! Lideri importanţi din cele două partide afirmă fiecare în parte că partidul lor trebuie să dea un candidat la prezidenţialele de anul viitor. Astfel, Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD, declara pe 1 septembrie 2018:

„Domnul preşedinte Dragnea a afirmat că nici el nu candidează şi că împreună vom discuta posibilitatea să avem un candidat comun PSD-ALDE în persoana domnului Tăriceanu, lucru care pe mine mă bucură, dar vreau să vă relatez, de asemenea, că au aplaudat doar doi-trei oameni din sală. Eu îl stimez foarte mult pe domnul Tăriceanu şi ar fi un preşedinte de ţară extraordinar, dar pentru PSD, pentru sutele de mii de membri PSD din ţară a ajunge acest partid în situaţia să nu aibă un candidat viabil şi să se bucure că are alternativă la un partener de guvernare cu un scor mult mai mic în sondaje este un moment de mare tristeţe”.

Pe urmele ei, Varujan Vosganian, vicepreşedinte ALDE, este şi mai categoric, punînd la îndoială orice alianţă electorală cu PSD în declaraţia dată pe 11 octombrie 2018:

„Trebuie să ne convingem că A+B înseamnă mai mult ca A separat şi B separat. Trebuie să fim convinşi că toţi alegătorii ALDE vor alianţă electorală, toţi alegătorii PSD vor alianţa cu ALDE, că alegătorii PSD nu se gândesc că asta ar însemna un candidat comun la prezidenţiale şi că alţi alegători s-ar ralia acestei formaţiuni electorale de alianţă. Noi, după cum aţi văzut, am evitat o alianţă electorală cu PSD, şi la locale şi la parlamentare. Mai mult decât atât, am sugerat şi am dovedit clar că nu suntem la remorca nimănui şi că noi avem în vedere să fim fanionul dreptei, şi nu codaşul stângii şi nu ştiu în contextul acesta cum ar fi privită o alianţă electorală cu PSD”.

Ambele declaraţii nu au fost făcute într-o dezbatere internă a PSD sau ALDE, ci în spaţiul public, ca declaraţii politice adresate întregului electorat! Cine crede că ele sînt în măsură să ducă la o concluzie clară în privinţa unui candidat comun se înşeală amarnic, căci aceste declaraţii arată limpede o evidentă diferenţă de opinii care seamănă perfect cu ceea ce s-a întîmplat în primăvara anului 2014, înainte de ruperea USL!

Nu le zdruncină opiniile nici măcar sondajele de opinie care arată că la alegerile prezidenţiale din 2019 Klaus Iohannis ar fi cîştigător în turul doi în faţa oricărui candidat, fie el al PSD, fie al ALDE! În loc să pornească discuţia de la această premiză şi să anunţe de pe acum un candidat comun pe care să-l încarce, în timpul care a rămas pînă la votul de anul viitor, cu o energie comună venită dinspre electoratul fiecărei formaţiuni, PSD şi ALDE scaldă mereu această problemă în ape tulburi, adîncind o prăpastie în care amîndouă partidele se vor scufunda, la fel cum s-a întîmplat şi în 2014!

CUM AU REUŞIT „STRUCTURILE” SĂ DESTRAME USL?

Să trecem acum în revistă declaraţiile care au precedat şi, în final, au dus la ruperea USL, eveniment consemnat oficial în 25 februarie 2014, cînd conducerea PNL a decis cu o mare majoritate să iasă de la guvernare şi să treacă în opoziţie.

Pînă în septembrie 2013, USL încă exista şi părea că va cîştiga şi alegerile prezidenţiale dacă ar fi avut un candidat unic în persoana lui Crin Antonescu. O recunoştea şi preşedintele de atunci, Traian Băsescu, care declarase că dacă se va reuşi păstrarea USL, candidatul alianţei va cîştiga la pas prezidenţialele.

La puţin timp după această declaraţie, ceva s-a schimbat radical şi, după cum ştim abia azi, serviciile secrete au avut un rol decisiv în evenimentele care s-au derulat cu o repeziciune incredibilă.

Însuşi Traian Băsescu avea să dea tonul acestei schimbări de optică în 29 septembrie 2013, cînd, la PROTV, avea să spună: „Cred că PSD va avea candidat. Nu văd altă soluţie, dincolo de faptul că mi s-ar părea anormal şi nedemocratic ca cel mai mare partid din România să nu aibă candidat – e ca o vânzare de post. E o negociere. Cum Dumnezeu să fii cel mai mare partid, să nu ai candidat la prezidenţiale? E o declasificare a partidului”.

A doua zi, pe 30 septembrie 2013, Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, avea să-l contrazică la Antena 3: „PSD are candidat, asta nu ştie dl. Băsescu sau se face că nu ştie. (…) Acuma ne poartă de grijă. PSD face parte dintr-o coaliţie, alianţă, şi are candidat la preşedinţie – pe dl. Crin Antonescu, votat în trei congrese. De aici şi până la interpretările care se fac zilnic dintr-o direcţie sau alta, e drum lung”.

Lucrurile însă o luaseră la vale, în ciuda declaraţiei lui Ilie Sârbu, şi, în 22 octombrie 2013, Stelian Tănase consemna, în marginea unei declaraţii făcute de Elena Udrea, un nou scenariu: „În zicerea la tv Elena Udrea a făcut caz de Antonescu. Ea anticipat încă o variantă. În ciuda tonului caustic, a fost un apropo… direct. Ea spune – vorbind pentru Băsescu – că dacă Antonescu se rupe de PSD, electoratul de dreapta al lui Băsescu îl așteaptă. Antonescu ar putea să fie candidatul unic al acestei drepte unficate la alegerile prezidențiale, mizînd pe voturile electoratului PNL, PDL etc. Este o schimbare de ton, pentru că pînă acum ideea lui Băsescu (formulată și de Blaga în diverse ocazii) era că întîi trebuie să plece Antonescu de la șefia PNL pentru a face o apropiere chiar o înțelegere cu liberalii. Numai fără el s-ar putea face o construcție politică de dreapta comună. Acum condițiile sunt altele, Antonescu ar trebui doar să se rupă de Ponta&Co”

Că existau deja tensiuni în USL şi că ele au fost generate de semnalele că PSD vrea să-l aibă candidat pe Victor Ponta, avea să confirme chiar Crin Antonescu în 13 noiembrie 2013, cînd declarase: „Teoretic, PSD şi PNL pot avea fiecare câte un candidat (la prezidenţiale, n.r.), dar atunci nu mai există USL. USL nu poate avea doi candidaţi. (…) Şi în acordul politic şi în logica politică e foarte clar că o alianţă are un singur candidat. Pot exista doi candidaţi foşti USL, dar doi candidaţi USL cu acte nu pot exista şi nu vor exista”.

Peste cîteva zile, mai exact în 20 noiembrie 2013, Sorin Roşca Stănescu, pe atunci senator PNL, scria că e nevoie să fie rescrisă înţelegerea parafată de congresele partidelor care formaseră USL: „În aceste condiţii, care, este adevarăt, sunt noi în raport cu cele stabilite la constituirea USL şi consacrate prin congresele celor trei partide, cred că ar fi util ca înţelegerea politică să fie rescrisă, să prevadă cu o precizie cît mai mare tipurile de raporturi care vor exista, limitele exercitării unor atribuţii, iar apoi angajamentul vizînd desemnarea şi alegerea candidatului unic al USL în persoana lui Crin Antonescu să fie bătut în cuie şi reafirmat pe aceeaşi voce şi în aceiaşi termeni de cîte ori e necesar. Dacă acest lucru nu se va întampla, mă tem că USL nu va mai exista cîndva pe parcursul anului viitor”.

Ce a urmat, se ştie: imediat după sărbătorile din iarna lui 2013, tensiunile din USL au ajuns la maxim, astfel că în 25 februarie 2014, conducerea PNL, formată din 200 de persoane, a adoptat doar cu şase voturi împotrivă decizia de a rupe USL şi trecerea în opoziţie! Spicuim cîteva idei din declaraţia făcută de Crin Antonescu imediat după încheierea celei şedinţe a PNL:

„Am să prezint elementele concrete ale deciziei luată de Partidul Național Liberal, Delegația Permanentă a partidului în această seară. Comentariile, sigur, ale noastre, ale dumneavoastră, au început de mult. Mi s-a părut onest, mi s-a părut cinstit să nu prelungim un festival de ipocrizie, să nu prelungim o nesfârșită aruncare de responsabilitate de la unii la ceilalți și să avem noi curajul să constatăm ceea ce este categoric adevărat din perspectiva noastră și anume că Uniunea Social Liberală nu mai există pentru că nu mai avea sens să existe, pentru că nu mai urmăream cu toții obiectivele angajate. Partidul Național Liberal va rămâne în opoziție… În fine, în al patrulea rând cum spuneam, constatăm încetarea de fapt a existenței Uniunii Social Liberale”.

Astăzi toată lumea bănuieşte că decizia ruperii USL a fost luată în casele conspirative, de oameni instruiţi în tehnica manipulării, care au folosit informaţii necunoscute opiniei publice. Dovezi nu are nimeni în afara protagoniştilor, dar, analizînd evenimentele devoalate în ultimii ani, nu este greu să le bănuim.

Bomoboana pe coliva USL avea s-o pună tot Traian Băsescu, cel care, cu numai cîteva luni înainte, era convins că un candidat comun al USL la prezidenţiale va cîştiga detaşat alegerile! În 15 aprilie, Traian Băsescu avea să declare batjocoritor:

„Eu nu am crezut că oamenii ăştia pot fi atât de imaturi şi dominaţi de micisme, încât să rupă USL care ar fi dat în mod cert preşedinte. USL dădea în mod cert preşedintele, nu aveai cu ce să-l baţi”!

CONCLUZII PENTRU CINE ARE URECHI SĂ AUDĂ

Printr-o stranie coincidenţă, ruperea USL s-a produs în anul alegerilor prezidenţiale şi al alegerilor europarlamentare. Şi în anul viitor urmează să aibă loc exact aceleaşi tipuri de alegeri, căci ambele au loc o dată la cinci ani!

Avînd în vedere din ce în ce mai desele neînţelegeri din cadrul Alianţei PSD-ALDE, culminînd cu votul pe Legea offshore, precum şi declaraţiile liderilor celor două partide despre faptul că vor merge separat la europarlamentare, nu este greu de bănuit că sînt deja create premizele repetării scenariului prin care s-a rupt USL.

Peste toate tensiunile, tronează însă ideea candidatului comun la alegerile prezidenţiale din 2019. Cei din PSD ar dori un candidat comun dacă acesta va fi de la PSD, chiar dacă ştiu că n-au mai cîştigat alegerile prezidenţiale din anul 2000, prin Ion Iliescu, singurul preşedinte pe care l-au dat în aceşti 30 de ani de la Revoluţie, iar cei din ALDE ar dori un candidat comun dacă acesta va fi Călin Popescu Tăriceanu, chiar dacă ştiu bine că singuri n-au cum să intre nici măcar în turul doi!

Cert este că prin ezitările de pînă acum, prin lipsa unei decizii ferme în privinţa unui candidat comun, PSD şi ALDE nu fac decît jocul lui Klaus Iohannis, cel care le-a luat covrigul din farfurie şi în 2014, cînd se părea că nu ar fi avut nici cea mai mică şansă să devină Preşedintele României. Acum, deşi situaţia este cu totul alta, Iohannis fiind deja preşedinte, deci şi şeful tuturor structurilor de informaţii, grija celor din PSD şi ALDE pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor ar trebui să fie şi mai mare. Din păcate pentru electoratul lor, este din ce în ce mai mic