Ce mai crede Stolojan despre ieşirea din criză În opinia sa, problemele nu sunt atât de dificile pe cât par, ci "soluţiile sunt dificile pentru că cineva trebuie să suporte nişte pierderi". Score: 0,30
Monica Macovei: Republica Moldova este un caz de succes al UE În opinia europarlamentarului democrat-liberal, cerinţele UE faţă de ţările din Balcani trebuie să fie detaliate, stricte şi să se verifice punerea lor în aplicare, nu numai adoptarea legilor."Trebuie să avem o politică regională faţă de Balcani atunci când vorbim de integrarea europeană. Score: 0,30
Ce am ratat prin amânarea intrării în Schengen În opinia mea, încrederea înseamnă şi să-ţi ţii promisiunea, iar astăzi, această promisiune a fost încălcată", a spus Miller. Score: 0,29
Cristian Preda: Mesajul principal transmis de Antonescu și Ponta e cel al confruntării …cedeze doi ani din mandat pentru a debloca discuțiile pe marginea revizuirii Constituției, președintele Traian Băsescu a declarat aseară că nu va abandona mandatul.În opinia mea, președintele e convins în acest moment că opoziția nu va ceda niciun milimetru în chestiunea constituțională.Mesajul principal transmis către Antonescu și… Score: 0,31
Votul privind aderarea României la Schengen ar putea fi amânat procedeu prin care fiecare stat membru îşi exprimă opinia pe tema aderării celor două ţări la Spaţiul Schengen. Score: 0,30
PDL face băşcălie de Regele Mihai în Parlament …care, împreună cu toate grupurile parlamentare să gândim o modalitate prin care să cinstim aniversarea vârstei de 90 de ani a Regelui Mihai, dar în nici într-un caz, în opinia mea, nu cred că putem să organizăm o şedinţă solemnă a Parlamentului României pentru ca Regele Mihai să se adreseze naţiunii române. Score: 0,28
7 lucruri pe care barbatii si-ar dori sa le stie femeile Cum ar trebui sa arate partenera ideala in opinia unui barbat? Score: 0,30
Regele vine în Parlament, în ciuda PDL Preşedintele face apel la mass-media să trateze subiectul cu responsabilitate, fără exagerări care, în opinia Administraţiei Prezidenţiale, nu ajută absolut deloc. Score: 0,29
Spania: O grevă a profesorilor a scos în stradă mii de manifestanţi la Madrid …Madrid le-a cerut profesorilor creşterea numărului orelor de curs din acest an, de la 18 la 20, măsură care va duce la o deteriorare a calităţii învăţământului, în opinia sindicatelor.Manifestanţii au defilat prin cenrtul oraşului, având slogane precum "Nu tăierilor! Score: 0,31
Mircea Badea: Prin declaraţiile lui, Daniel Funeriu îşi recunoaşte falimentul În opinia realizatorului "În gura presei" o astfel de declaraţie pare legitimă, fiind exprimată opţiunea pentru un alt sistem de învăţământ, diferit de cel din România. Score: 0,31
Statul către austriecii de la Petrom: Vrem Arpechimul, dar să fie ieftin Justificat, după opinia reprezentanţilor din Guvern pentru că Arpechim este ţinută degeaba de Petrom. Score: 0,29
Ministrul Ladislau Ritli: Medicina de familie este o forţă importantă în sistem În opinia sa, trebuie făcut mai mult pentru profilaxie, mai ales în mediul rural. Score: 0,30
UNPR Harghita solicită radierea Partidului Popular Maghiar din Transilvania În opinia lui Claudiu Sere, reprezentanţii PPMT ţineau să fie prezenţi şi să sărbătorească 71 de ani de la intrarea trupelor hortyste în Gheorgheni, ca urmare a Dicktatului de la Viena din 1940, în timp ce etnicii români se pregăteau să-i plângă pe cei 58 de români ucişi de horthyşti. Score: 0,30
România ar putea rămâne fără gaze: Ucraina ameninţă iar Europa …şi unei zone de liber-schimb cu UE.Totuşi, UE încă nu s-a decis dacă să includă sau nu o perspectivă clară de aderare pentru Ucraina în acordul de asociere, iar în opinia lui Azarov aceasta nu este decât o dispută de natură birocratică.Pe de altă parte, unele state din UE ameninţă că vor bloca semnarea acordurilor de asociere şi… Score: 0,29
Şova: Lăzăroiu a fost demis pentru că a atacat starea din PDL "În opinia mea, motivele demiterii lui Lăzăroiu nu fac decât să confirme faptul că PDL a rămas singurul partid al trecutului, o formațiune dispusă să respingă orice discuție despre schimbarea atitudinii sau reformă internă", a declarat Dan Șova. Score: 0,30
Sulfina Barbu: Ministerul Muncii, o provocare, dar şi o misiune dificilă Şi aici efortul de explicare pentru opinia publică va trebui să fie foarte mare, ca fiecare român să fie convins că aceşti bani, tot ce ţine de asistenţă socială, merg la oamenii şi la românii care au cu adevărat nevoie, la categoriile vulnerabile şi sunt eliminate erorile din sistem'. Score: 0,29
Vasile Lupu, principalul candidat la şefia PNŢCD În opinia mea, dacă ne vom concentra mai mult spre coagulare, unitate şi mai puţin spre sălile de judecată vom izbândi. Score: 0,29
P.S. la o vizită demnă de misterele Bucureştilor, cu sechele de James Bond A spune că „ai securizat în mod deliberat" o întâlnire cu Obama înseamnă, nu doar după opinia mea, că tu însuţi, ca prim om de stat, care, în acest caz este România, îi induci acesteia componente secrete de mare importanţă. Score: 0,29
Au intrat în greva foamei pentru că le-a fost închis spitalul În opinia mea lucrurile se blochează acum, în primul rând, la minister prin întârzierea acordării clasificării spitalului", a declarat fostul consilier local Erwin Albu, potrivit realitatea.net, care citează Newsin. Score: 0,30
Liderul PC: Parlamentarii liberali şi conservatori vor vota împotriva înfiinţării noului minister Ideea este că înfiinţarea unui nou minister, în opinia noastră, modifică întreaga structură a Guvernului. Score: 0,30
Ambasadorul SUA îi anunță pe români că vor cumpăra avioane F-16 noi Astăzi opinia publică s-a întrebat pe bună dreptate de ce ambasadorul SUA la București a fost acela care a dezvăluit ce a negociat Traian Băsescu la Washington, și nu președintele României însuși?! Score: 0,94
Deputat PSD: Interzicerea protestelor publice, un atac PDL la adresa democraţiei În opinia acesteia, proiectul PDL este unul strict preventiv, care vine din frica democrat-liberalilor de poporul român și a mișcărilor populare care pot degenera în perioada următoare pe fondul crizei economice din România. Score: 0,30
Antonescu: Salutăm semnarea acordului privind scutul, dar era nevoie de transparenţă Liderul PNL a adăugat că încheierea unui acord atât de important din punct de vedere strategic cum este cel privind scutul antirachetă este un act politic care trebuie făcut cu maximă transparenţă, pentru că este o chestiune care priveşte întreaga ţară, este o chestiune asupra căreia opinia publică trebuie să fie informată. Score: 0,30
Sistemul electoral divizează coaliţia: UDMR vrea sistemul german de alegeri "Noi am prezentat opinia noastră, în principiu, suntem de acord cu comasarea alegerilor, dar vrem să discutăm sistemul electoral. Score: 0,30
Frunzăverde: Noul ministru pentru Afaceri Europene Leonard Orban va fi numit în următoarele zile În opinia sa, "toate aceste performanţe ce ţin de cariera domniei sale îl recomandă pentru a fi ministru pentru Afaceri Europene". Score: 0,33