Sectorul 4 va avea un buget local record absolut

Sectorul 4 al Municipiului București va avea anul acesta un buget local de aproximativ 3,4 miliarde de lei. Suma este una îmbucurătoare și reprezintă recordul absolut al ultimilor 34 de ani. Raportat la anul 2022, noul buget vine cu o creștere substanțială, de peste 1,1 miliarde de lei, rezultată, în principal, în urma accesării cu succes a proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă, se precizează într-un comunicat al primăriei.

Din acest bani, aproape două treimi (2,2 miliarde de lei) vor merge către marile proiecte ale comunității, atât cele începute deja, cât și altele noi, neapărat necesare în demersul asumat la nivelul autorității locale, acela de a transforma Sectorul 4 în „Capitala Bucureștiului”. În urma dezbaterii publice a proiectului de buget pentru anul 2023, ce a avut loc ieri, acesta poate fi finalizat și supus aprobării în Consiliul Local al Sectorului 4.

Prin urmare, bugetul destinat investițiilor publice în Sectorul 4, care reprezintă cea mai mare sumă alocată vreodată pentru dezvoltarea comunității, va viza, în principal, proiectele în urma cărora zona de sud a Capitalei va recupera semnificativ decalajul de dezvoltare pe care îl înregistrează față de nordul Bucureștiului.

Reabilitarea blocurilor de locuințe este domeniul căruia i se va aloca cea mai mare sumă, provenită intregral din fondurile disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Concret, cu peste 1,3 miliarde lei, în 2023 vor fi reabilitate termic 201 imobile.

Educația va beneficia, de asemenea, de alocări bugetare consistente, în sumă de 450 de milioane de lei, sume necesare pentru modernizarea, reabilitarea și consolidarea unităților de învățământ din Sectorul 4.

Prin bugetul pentru anul în curs, sunt alocate și sume de bani pentru continuarea lucrărilor la cele mai importante obiective aflate în diferite faze de execuție, cum ar fi: Pasajul Europa Unită (55 milioane de lei), Patinoarul Berceni Arena (32 milioane de lei), Parcul Tudor Arghezi (20 milioane de lei), Amfiteatrul Carol Davila (8 milioane de lei), stația de pompieri Perșani (8 milioane de lei), Piața Norilor (16 milioane de lei), pasajul pietonal Eroii Revoluției (5,5 milioane de lei) sau Centrul Medical Carol Davila (5 milioane de lei).

Bugetul acoperă de asemenea și sumele necesare pentru continuarea lucrărilor de regenerare urbană a spațiilor publice din sector, în special pentru reabilitarea arterelor de circulație (50 milioane de lei), modernizarea iluminatului public (12 milioane de lei) și modernizarea ghenelor (17 milioane de lei).

Diferența, de până la 2,2 miliarde de lei, va merge în lucrări de reparații și întreținere a altor obiective de investiții aflate în administrarea Sectorului 4.

„Efieciența se măsoară în rezultate, fapt pentru care sunt bucuros să observ că acest lucru se reflectă și în strucutura bugetului local pentru anul 2023. Cu acești bani, continuăm demersul pe care ni l-am asumat împreună, acela de a face tot ce ține de noi pentru a transforma comunitatea noastră într-una cu care să ne putem mândri!”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Recomanda [votes_up id=659042]
Author

7 Comentarii

  1. Mai Dante, tu vorbești de prostie? Pai ia mai citește încă odată comentariul meu sa vezi de ce e PIB ul ăla așa mare. Călătorule, tu călătorește mai departe nu te opri în București.

  2. @Gogutza : Unde-i multa desteptaciune este si multa prostie, dar unde este atata prostie nu mai este loc de desteptaciune!. Ai aflat care este contributia la PIB-ul national al fiecariu judet sau regiune?. Nu trebuie sa te chinui!. continua cu cititul etichetelor. Conservanti sau e-uri ai gasit?. Servus!.

  3. Trotuarele din zona bulevardului Unirii, la 50 de metri de palatul Parlamentului sunt ca bombardate. Buruian si oameni ai strazii. O mizerie crunta.

  4. Asa e cand toata tara este tinuta in saracie si munceste pentru bucuresti, uite de aia eu cand cumpar ceva ma uit pe eticheta si daca vad ca firma cu sediul in bucuresti renunt la produsul acela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.