Șeful Lukoil, mort după ce ar fi sărit de la etajul 6!

Șeful consiliului de administrație, prim-vicepreședintele executiv al LUKOIL, Ravil Maganov, a murit după ce a căzut de la fereastra Spitalului Clinic Central al Administrației Prezidențiale din Moscova, a declarat pentru RBC o sursă apropiată de Direcția Principală a Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei. Agenția rusă de știri Ria Novosti a anunțat că a fos vorba despre o sinucidere.

„Președintele Consiliului de Administrație al Lukoil a murit ca urmare a căderii de la fereastra spitalului din Moscova. Ravil Maganov, în vârstă de 67 de ani, a fost tratat într-o secție de la etajul 6”, a transmis Ria Novosti pe canalele sale de social media.

În martie, consiliul de administraţia de la Lukoil a cerut „încetarea cât mai rapidă a conflictului armat” din Ucraina, și-a exprimat „empatia sinceră pentru toate victimele” și a spus că „sprijină ferm o încetare a focului și o soluționare a problemelor prin negocieri serioase și diplomație”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

19 Comentarii

  1. A fost prins intr-un schimb de focuri,si a ramas fara vodka,nu a avut de ales..Rusul cand se imbata,devine fatalist,zice ca si fereastra e tot o iesire..

  2. … incep sa moara si rusii la fel de suspect precum mor
    aliatii USA din SBU-ul ukran … 🙂

    (urmeaza ceva ?)

  3. Va inchipuiti ca nu a fost ceva natural sau din cauza tratamentului. Acolo a fost ori santaj prin teroare, ori au dorit sa il trimita pe front si omul a luat hotaratea definitiv.

  4. Se saturase omul de atata sefie si munca la Lukoil si a vrut sa se odihneasca.
    Bineinteles ca intre cererea celor de la Lukoil, de incetare imediata a invaziei Ucrainei si a razboiului, nu are abnsolut nicio legatura cu caderea de la etaj a persoanei in cauza……[Rumburak]

  5. Reteta KGB de anihilare a criticilor regimului putinist este cunoscuta. Nu au nici macar inspiratia de a schimba cat de cat tehnicile perpetrarii crimelor. Unde va ajunge acest regim cu apocalipsa-i inumana, deocamdata se stie. Faptul ca Putin nu exclude nici o atrocitate din parte-i este dovedit cu varf si indesat. Ca se va tine de cuvant ca va muri intr-un gest suprem cu omenirea de gat cand nu va mai avea nici o sansa de scapare ca fiinta individuala este la fel de sigur. Sansa omenirii ramane numai ca cineva din cupola lui de siloviki sa-i asigure tratamentul pe care el il ofera fara oprire criticilor si adversarilor sai. Altminteri apocalipsa omenirii o vor scrie cu aceeasi frenezie inconstienta acesti salbatici rusi.

  6. era doar bolnav…sotia lui Crin Antonescu si unii suferinzi de Covid de la noi care…

  7. saritul de la etaj se incadreaza la moarte naturala in minunata Rusie. pentru securistii adunati la Kremlin nu e nimic suspect in asta.
    seful de la Lukoil o fi refuzat traditionalul ceai cu Novyiciok

  8. A cadea este o actiune involuntara.”A cadea” de la etajul 6 cred ca „nu merge” .

  9. Din seria pe cine au mai sinucis securistii la ordinele lui Putin.

  10. va rog , sa plangem de mila acestor ” bravi si preacinstiti” oligarhi din toate tarile. am putea chiar spune „oligarhi din toate tarile uniti-va”…….

  11. A venit iarna salvatoare la Rushi; A inceput de ieri sa cada cite un om. Acum a stat. Norii( nu Ukraynienii !) s-au mai razbunat…
    O zi buna.
    Con
    P.S. Este efectul sanctziunilor luate la cei cu (re???) cunoshtintza la tov.Putin

  12. Procedura se cheama defenestrare ! Te ajuta cineva, iti da branci, ti se da o bautura care te face sa prinzi aripi si sa zbori sau nu ti-au bagat curent suficient in tine. Oricum, voi nu veti afla vreodata, poate i s-a spus omului ca are cancer in faza terminala, 3 saptamani de trait. Poate nu avea … cine stie ? Doar la gazete de tip cancan orice moarte este controversata si nu definitiva, ca la italieni.

  13. Mama Rusia ii sinucide pe cei care nu sunt de acord cu dictatorul Putin

  14. In ultimele 2 luni, au murit in USA, călcați de camioane un tip si o tipă din Departamentul de Stat al USA.

    Tipa lucrase la Kiev până recent, iar barbat-su este sef cu propaganda a lui Zelensky.

    Ambii erau în calitate de bicicliști când au dat camioanele peste ei.

    P-astia cum ii comentați, dacă tot sunteți la conspirații?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.