Șeful Agerpres, Alexandru Giboi, audiat în Parlament

Directorul general al Agerpres, Alexandru Giboi, este audiat de Comisia de Cultură a Parlamentului, potrivit EVZ, după ce ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a înmânat omologului său german, Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită oficială în România, o broşură realizată de Agerpres în care a fost tipărită harta Franţei, peste care a fost pus steagul german, alături de harta României.

Reamintim că, pe parcursul conferinţei de presă comune a celor doi miniştri de externe, a fost înmânată oaspetelui german o broşură dedicată aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice între cele două state, realizată de Agerpres, potrivit unui comunicat de presă MAE.

Pe coperta acesteia, se regăsea steagul Germaniei suprapus peste harta Franței.

Purtătorul de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe, Brânduşa Predescu, a fost demis după incident. Tot atunci, premierul Victor Ponta a menţionat că „cine greşeşte, plăteşte”.

Fost consilier politic, fost consultant parlamentar, şef al biroului de presă al PSD, Alexandru Ion Giboi(30 de ani), a fost numit, în 2013, de premierul Victor Ponta în funcţia de director al Agerpres, agenţie media de stat.

Guvernul român a anunţat, printr-un comunicat de presă, înlocuirea lui Ioan Roşca de la conducerea agenţiei Agerpres.

Din 2010, Giboi a ocupat functia de şef al Biroului de Presă al PSD, însă potrivit reportervirtual.ro, acesta lucrează de şapte ani în relaţiile cu presa şi nu a fost niciodată jurnalist.

Directorul general al Agerpres este propus de primul-ministru şi numit prin votul Parlamentului, cu avizul comisiilor de specialitate. Durata mandatului este de cinci ani. Agenţia funcţionează ca o instituţie publică autonomă, sub controlul Parlamentului, bugetată exclusiv de la stat.

De-a lungul anilor, au existat acuzaţii că agenţia s-ar mula pe interesele partidelor sau alianţelor aflate la guvernare.

Recomanda [votes_up id=101359]
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.