Șeful Poliției Române, chestorul Benone Matei, a stârnit indignare după ce a fost prezent la depunerea jurământului de credință la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”. Chestorul a primit onorul militar cu telefonul mobil în mână, „Un gest de veritabil cocalar” , în opinia lui Bogdan Bănică, președintele Comisiei Paritare din Aparatul Central al Ministerului Afacerilor Interne, vicepreședinte CNSLR Frăția București.
„În timp ce agenții de poliție (de multe ori cei incomozi pentru sistem) sunt târâți în cercetări disciplinare pentru că nu purtau caschetă sau pentru culoarea șosetelor, ditamai Inspectorul General al Poliției Române își arată din nou, public de această dată, calitățile de comandant de oști.
Invitat la depunerea jurământului de credință la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina, chestorul șef-adjunct de poliție (că a mai fost miluit cu încă o stea) Benone Matei, desconsiderând atât drapelul unității cât și Garda de Onoare, primește onorul militar …cu telefonul mobil în mână.
Un gest de veritabil cocalar și de lipsă de respect pentru viitorii noștri colegi, dar și pentru întreaga instituție a Poliției Române pe care, spre rușinea lui, o conduce”, a scris Bănică pe pagina sa de Facebook.
Bogdan Bănică amintește in acest context despre ceea ce consideră a fi nerealizările lui Benone Matei.
„Ca să nu vorbesc despre lipsa totală de viziune managerială, despre nenumăratele acțiuni-fiasco pentru care am fost condamnați pe bună dreptate de societatea civilă, ca să nu vorbesc despre dosarul rămas cu AN în cazul atentatului de la Arad, despre băiatul de pe stradă din Prahova care lucra cot la cot cu polițiștii, ca să nu vorbesc despre toate acestea și despre multe altele, doar pentru acest gest greu de digerat de toți subordonații, nestimabile chestor, ar trebui să îți prezinți demisia.
Data viitoare te vom vedea primind onorul cu mâna în buzunar, nestimabile Inspector General al Poliției Române? Cunoscându-ți aroganța, nu m-ar surprinde”, a conchis sindicalistul.
România riscă sancţiuni din partea Comisiei Europene pentru că nu a pus în acord legile cu reglementările comunitare în privinţa migraţiei. Țara noastră este acuzată că nu a ţinut cont de două directive legate de solicitările de azil şi de procedurile de primire a refugiaţilor
Aristocratia bugetara reprezinta cancerul cu metastaze al Romaniei. Tumora principala a fost Iohanis care in 9 ani a facut metastaze la toate institutiile. Lux si megalux, aroganta, pasarea raspunderii, etc. Astia au distrus viitorul tinerelor generatii.
@ „Vadim”, 01 sept. 2024 la 12:16
„spunea ca posturile astea se cumpara la fiecare doi ani.
Oare acum, o mai fi la fel?”
NU.
Acum, sub predoiu’ impostor, se cumpără în fiecare an!
Poate făcea „LAIF” (live) şi se bălăcărea cu frații lui din Clanul Duduienilor, Clanul Caranilor sau Clanul Sportivilor. Ce aveţi cu el? De la prea multă hârjoneală cu interlopii, milițienii proşti, fără imaginație şi cu clase cât trenul, au ajuns să îi copieze pe prietenii lor buni! De ce credeați că şi-au luat BMW-euri albe? Ăia la Secția 16 de unde credeați că au învățat să se pişe pe cetățeni? Nu aşa le fac interlopii la duşmani? Polițista care s-a lipit de Frații Tate ce credeți că îi place?
@ Cine ar fi știut cine e Bogdan Bănică ,să-l pulbice ca să fie promovat, dacă nu l-ar fi criticat pe Benone, care nu e Sinulescu, cum nici Bănică nu e Ștefan ,ci Bogdan ? Ăștia probabil că sunt de la competiția ”rapsozilor MAI”, pentru presă, având și ăștia un, ”ansamblul Cio_câr_lia” , ?
Cocalar sau nu, asta e exemplu al cretinului numit politic în funcție dar vulnerabil, care execută ordin politic! Asemenea specimene distrug total încrederea în instituția în care e numit pe funcție în lux confortabil nesimțit. Demisia? NU! Direct desfacerea contractului de muncă fără revenire!
Acum , na ca a facut-o de oaie, nu-i de mirare. Dar ce merite a avut pentru cele4(patru) stele?De atitea stele pe umerii astora nu vom mai vedea stele pe cer !
Nu știe cocalarul din el ce e aia demisie. Și nici Predoiu nu i-o va cere, un alt nesimțit sadea, pentru care liberalii îi găsesc mereu loc în față. Că doar e omul sistemului.
Trebuia Editat cu telefonul …
De fapt acest gest de golan e făcut de mai toți invitații pe la televiziuni…ai dracului toți belesc ochii în telefoane in direct…i rușine monumentală…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
@gigel, ești confuzat: „Militzieniii” nu aveau comportamentul acestei pramatyy!
TOATE INSTITUTIILE STATULUI SUNT DOMINATE DE NULITATI UMANE…………………..
cum e turcul- sasaitul de predoiu – si pistolul- omul de care vorbiti ,asa sef – sasaila- asa subaltern- „militionerul” su 4 stele.
Aristocratia bugetara reprezinta cancerul cu metastaze al Romaniei. Tumora principala a fost Iohanis care in 9 ani a facut metastaze la toate institutiile. Lux si megalux, aroganta, pasarea raspunderii, etc. Astia au distrus viitorul tinerelor generatii.
Militzieniii..oameni de inalta probitate morala…
@ „Vadim”, 01 sept. 2024 la 12:16
„spunea ca posturile astea se cumpara la fiecare doi ani.
Oare acum, o mai fi la fel?”
NU.
Acum, sub predoiu’ impostor, se cumpără în fiecare an!
Poate făcea „LAIF” (live) şi se bălăcărea cu frații lui din Clanul Duduienilor, Clanul Caranilor sau Clanul Sportivilor. Ce aveţi cu el? De la prea multă hârjoneală cu interlopii, milițienii proşti, fără imaginație şi cu clase cât trenul, au ajuns să îi copieze pe prietenii lor buni! De ce credeați că şi-au luat BMW-euri albe? Ăia la Secția 16 de unde credeați că au învățat să se pişe pe cetățeni? Nu aşa le fac interlopii la duşmani? Polițista care s-a lipit de Frații Tate ce credeți că îi place?
@ Cine ar fi știut cine e Bogdan Bănică ,să-l pulbice ca să fie promovat, dacă nu l-ar fi criticat pe Benone, care nu e Sinulescu, cum nici Bănică nu e Ștefan ,ci Bogdan ? Ăștia probabil că sunt de la competiția ”rapsozilor MAI”, pentru presă, având și ăștia un, ”ansamblul Cio_câr_lia” , ?
Cocalar ****
Cocalar sau nu, asta e exemplu al cretinului numit politic în funcție dar vulnerabil, care execută ordin politic! Asemenea specimene distrug total încrederea în instituția în care e numit pe funcție în lux confortabil nesimțit. Demisia? NU! Direct desfacerea contractului de muncă fără revenire!
Telefonul mobil poate fi ascultat de americani si camd e inchis. Da el saracu nu stie.
spunea ca posturile astea se cumpara la fiecare doi ani.
Oare acum, o mai fi la fel?
…Karakăl? NU?
T oti sefii politiei sunt niste cocalari.
După MODELUL șefului lor,de COCALAR magraon,așa vor fi și AGENTII !
Gunoaie de politisti needucati,multi din ei drogati si homalai ,niste corupti fara valoare profesionala
Acum , na ca a facut-o de oaie, nu-i de mirare. Dar ce merite a avut pentru cele4(patru) stele?De atitea stele pe umerii astora nu vom mai vedea stele pe cer !
A luat exemplu de la comandantul suprem care a primit onorul cu afina de mana! Nici regulamentele militare nu mai funt ce au fost!
Omul este permanent la datorie. Astepta sa-l sune comamdantul suprem aflat in deplasare.