Șeful Serviciului rus de informații externe, Serghei Narâșkin, a criticat avertismentele UE cu privire la ‘amenințarea rusă’ ca fiind alarmiste și le-a comparat cu propaganda nazistă.
Comisia Europeană răspândește în mod deliberat mesaje antirusești, la fel cum a făcut-o șeful propagandei lui Hitler, Joseph Goebbels, afirmă Narâșkin într-un comunicat.
‘Populația europeană trebuie să fie convinsă de o ‘amenințare existențială’ emanată de Rusia, care ar putea fi evitată doar prin distrugerea statalității ruse’, a declarat Narâșkin.
Uniunea Europeană a avertizat în mod repetat că Rusia reprezintă o amenințare la adresa securității în Europa după atacul Moscovei asupra Ucrainei. Prin urmare, dorește să își consolideze propriile capacități de apărare, dar nu a fost menționată nicio distrugere planificată a Rusiei, scrie dpa.
Președintele rus, Vladimir Putin, a respins în mod repetat temerile Occidentului că Rusia ar putea ataca o țară membră a NATO. În același timp, Moscova se plânge că Europa devine militarizată și pregătită pentru război.
Ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, a declarat că țara sa își intensifică economia de război pentru a fi pregătită pentru o posibilă confruntare cu NATO peste zece ani, conform dpa.
Și mai e ceva.Dacă continuă Oihrropa eurotembelilor pe dunga pe care a apucat-o, în câțiva ani, Rusia își va închide cu groaza geanițele în fața puhoiului care-și va dori sa se mute acolo pentru că, se pare, că nu se vor opri decât când nu vor mai avea unde să cadă mai jos.Când mă uit azi în vest și est, vestul pare mai rezonabil dar comparația este întotdeauna relativă la referențial, adică la axul balanței.