„La Berlin se ridica Zidul. URSS a trimis primul om în cosmos, Iuri Gagarin. Americanii, mai prudenţi, au trimis un cimpanzeu. La Bicaz se terminau marea hidrocentrală şi barajul de pe Bistriţa. În România, procesul colectivizării era în plină desfăşurare. Nu s-a terminat nici acum. La Bucureşti, Gheorghe Gheorghiu-Dej este ales preşedintele Consiliului de Stat.” Aşa a început ieri-seară actorul George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, evocarea anului 1951, în care, la 5 ianuarie, a avut loc prima reprezentaţie a acestei instituţii, cu „Celebrul 702″ de Al. Mirodan.
Foaierele şi Sala Mare a teatrului au cuprins cu greu marea de artişti, oameni de teatru sau prieteni veniţi la sărbătoarea semicentenarului. Luminile bliţurilor clipeau continuu, iar cameramanii televiziunilor abia se strecurau prin mulţimea ce aştepta, cu un pahar de şampanie în mână, începerea spectacolului aniversar. Iar începutul s-a dovedit inspirat. Regizorul Alexandru Dabija a mizat pe reiterarea unor momente muzicale, interpretate de Fanfara „10 Prăjini”, condusă de un neobosit Ovidiu Lipan-Ţăndărică, care şi-a făcut intrarea în sunetele Imnului Republicii Populare România, a străbătut sonorităţile malagambiste, a dat Onorul cuvenit Şefului Statului la intrarea în scenă a primului director al Comediei, Radu Beligan, şi a lui Mircea Albulescu şi a încheiat triumfal cu „Margareta”, punctând antrenant perindarea prin faţa microfonului a unor foşti directori, regizori şi actori ai teatrului.
Primul a fost „meşterul” Radu Beligan, cum l-a numit Mircea Albulescu. Anunţarea noului nume al sălii, care este, de ieri, Sala „Radu Beligan”, a fost primită cu aplauzele publicului şi cu umorul marelui actor, care s-a declarat de acord, a lăudat ideea şi i-a găsit şi un efect practic: „Eu stau într-un bloc cu o bulină roşie foarte înspăimântătoare. Dacă va trebui să ies vreodată de acolo, mă instalez aici, într-o cabină de actor. Sunt la mine acasă!”. Reiterând cei şapte ani de directorat, Radu Beligan a accentuat momentul de glorie, în care Teatrul de Comedie a fost invitat cu trei spectacole la Festivalul Teatrului Naţiunilor de la Paris, mărturisind că păstrează acasă, înrămată, telegrama pe care i-a trimis-o directorul Teatrului „Sarah Bernardt” cu această ocazie: „Sunt fericit să te informez oficial că juriul a atribuit premiul pentru cea mai bună participare naţională României, pentru spectacolele «Troilus şi Cresida», «Rinocerii» şi «Umbra», prezentate de Teatrul de Comedie din Bucureşti. Cu afecţiune, al tău Albert Julien”. Exprimându-şi speranţa că organizatorii centenarului îşi vor aminti şi de fondatori, Radu Beligan a evocat un sat de la poalele Muntelui Ararat, în care pe crucile din cimitir sunt trecuţi numai anii fericiţi ai celui decedat. Ani fericiţi care, în cazul lui, ar trebui să fie cei petrecuţi la Teatrul de Comedie. Despre acest prim moment de reintrare a teatrului românesc în concertul teatrelor europene s-a mai vorbit de altfel. Ion Lucian, al cărui talent a fost subliniat de Radu Beligan, care mărturisea că, în „Rinocerii”, „jucam cu el şi mă transformasem în spectator. M-a uluit”, a explicat că spectacolul a primit cel mai important certificat de excelenţă în acea seară de la Paris, în care, la final, publicul a năvălit pe scenă, de la Eugène Ionesco: „Printre ei s-a strecurat timid un om, care stătuse ascuns într-o lojă ca nu cumva să se spună în presă că are relaţii bune cu România. A venit la noi, ne-a sărutat. Îmbrăţişându-mă, a spus: Datorită vouă, românilor, mi-am dat seama de dimensiunile piesei mele”.
Delia Seceleanu şi Horaţiu Mălăele în Revizorul
Succesul de la Teatrul „Sarah Bernardt” s-a datorat în mare parte şi regizorului, considerat în epocă cel mai mare specialist din Europa în dramaturgia lui Brecht, Lucian Giurchescu, care pusese în scenă „Rinocerii”, dar şi lui David Esrig, care montase „Umbra” şi „Troilus şi Cresida”. Cei doi au fost şi ei prezenţi pe scenă. Primul este autorul unui recent spectacol al teatului, „Doamne, ce măcel!” de Yasmina Reza, dovedindu-şi tinereţea în abordarea repertoriului contemporan. Cel de-al doilea a venit special din Germania, unde a fondat şi conduce Academia de Teatru Athanor, pentru această sărbătoare. Amândoi şi-au depănat amintirile. Lucian Giurchescu şi-a îndreptat gândul către mari actori care au făcut gloria teatrului din Strada Sfântul Dumitru, începând cu Ştefan Ciubotăraşu şi propunând o expoziţie care-i să prezinte publicului de astăzi în marile roluri pe care le-au interpretat. Promisiunea lui George Mihăiţă că această expoziţie va fi deschisă în aproximativ o lună îşi va găsi probabil materializarea, deschizând o pagină din istoria comediei în România.
David Esrig a afirmat că naşterea acestui teatru fost şi „rezultatul unei diplomaţii remarcabile, nu numai teatrale, dar şi etice şi sociale a lui Radu Beligan, iar saltul de la comediile uşoare la «Umbra» şi «Rinocerii» a fost un act pentru care îi mulţumesc şi acum”.
Evocările au continuat, colorate de emoţie, de nostalgie, de poezie chiar, ca în cazul actriţei Sanda Toma, de hohote de râs şi de gânduri către viitorul teatrului care, spre deosebire de fondatorii lui, „este un tânăr vioi, de numai 50 de ani, plin de vigoare şi pornit pe treabă, nerăbdător să-şi trăiască viaţa din plin”.
Troilus, contrabandist
Horaţiu Mălăele în Sunt un orb
N-au lipsit aluziile amare la condiţia actuală a actorului, obligat să se pensioneze, din cuvintele lui Vladimir Găitan, pentru care „Teatrul de Comedie este cea mai splendidă femeie de care m-am îndrăgostit la prima vedere”. Despărţirea de ea va fi „doar în acte pentru că voi rămâne cel mai credincios amant-colaborator”.
S-a accentuat de mai multe ori importanţa relaţiilor dintre actorii acestei echipe, Mircea Albulescu afirmând că „Teatrul de Comedie se deosebeşte de orice alt teatru din lume prin faptul că toţi cei care am fost aici, am fost prieteni”.
Iar mulţi dintre cei prezenţi au ţinut să marcheze actualele succese ale acestei scene. „Îţi mulţumim, dragă George (Mihăiţă), că ai reuşit să scoţi din nou Teatrul de Comedie în lume, să-l conduci prin destul de avariata sală de bal a teatrului contemporan, reaşezându-l, după fiecare vals, pe un loc din ce în ce mai bun”, a exclamat Sanda Toma.
Aşa cum n-au lipsit momentele de haz nebun oferite de relatarea unor întâmplări din culise, una dintre cele mai savuroase fiind povestită tot de Sanda Toma. Plecând în turneu în Danemarca, actorii au fost sfătuiţi de Lucian Giurchescu să nu ia mai mult de două sticle de băutură, iar dacă totuşi o fac să şi le împartă înainte de a intra în vamă. Ajuns la vamă în Danemarca, Grigore Gonţa a pus cu dificultate pe birou o geantă de voiaj plină cu sticle de vodcă. Au urmat discuţii, amenzi, iar Radu Beligan, plimbându-se în sus şi-n jos, a excalamt: „Am trăit s-o văd şi pe-asta. Troilus, contrabandist!”.
Vladimir Găitan, George Mihaiţă şi Valetin Teodosiu în Poker
Un astfel de moment suculent, care, după declaraţia lui George Mihăiţă, nu era prevăzut în program, a creat actorul Horaţiu Mălăele. Pe marele ecran a apărut la un moment dat o secvenţă cu Ovidiu Lipan, într-un „solo” de baterie, executat pe un scaun. S-a cerut o demonstraţie „live” şi a fost solicitat un scaun. Din culise a apărut Horaţiu Mălăele, aducând obiectul şi ţinând să se şi prezinte: „Sunt recuziterul teatrului, numele meu este Gilică, de fapt (personaj real). Cu ocazia acestei seri faste, îmi veţi permite să vă spun şi eu o poezie în numele recuziterilor. „Teatrul care-mi place mie/ Este cel de Comedie/ Iar directorul baban/ Este George Beligan”.
Un trofeu „Cel mai bun director de teatru” a fost oferit fiecăruia dintre conducătorii succesivi ai instiuţiei.
În sunetele marşului cântat de formaţia „10 Prăjini”, spectatorii au fost, la final, trimişi în foaier la un cocktail, unde discuţiile, amintirile, râsetele şi chiar lacrimile de emoţie au continuat încă o bună bucată de vreme.
