La conferința de presă de după meciul cu Simona Halep, Serena Williams a lăudat din nou jocul româncei, spunând că nu i-a putut face față.
Pe teren, Serena a recunoscut că Simona a fost superioară, iar laudele au continut şi în conferinţa de presă. Americanca a susţinut că Halep a făcut un joc fenomenal și că și-a dat inima pe teren.
„Despre meciul de astăzi nu pot să spun decât că adversara mea a jucat fenomenal. Nu pot să dau vina pe presiune sau pe alte emoţii, am jucat cât am putut de bine. Iar Simona şi-a dat inima pe teren. Poate trebuie să învăţ asta de la ea. Simona a jucat extraordinar. Nu e o surpriză, toată lumea vrea să joace extraordinar împotriva mea. Am încercat orice, dar azi nu mi-a ieşit nimic. Simona a returnat aproape tot ce era posibil. Am o strategie anume pentru adversarele care reuşesc asta, dar am adoptat-o prea târziu. Cred că de multe ori am exagerat, am încercat prea mult. Pur şi simplu, Simona a returnat incredibil de multe mingi„, a declarat Serena Williams.
Prima reacție a americancei, pe teren, imediat după meci.
„Simona a jucat incredibil. A fost incredibil nivelul ei. Când o jucătoare evoluează la acest nivel, trebuie doar să îți scoți pălăria și să o feliciți pentru ceea ce realizează. Eu mă bucur de acest sport. Îmi place să joc aici. E cu adevărat entuziasmant. Echipa mea e minunată. Le mulțumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-au oferit de-a lungul timpului”, a spus Serena Williams, la finalul finalei de la Wimbledon.
În fața Simonei, Serena Williams, cu 23 de titluri de Mare Șlem în palmares, a suferit cea mai drastică înfrângere într-o finală de acest nivel. Precedenta contraperformanță fusese la US Open, în 2011, când Samantha Stosur a bătut-o cu 6-2, 6-3. Tot cinci game-uri a câștigat și în 2004, la Wimbledon, cu Maria Șarapova, scor 1-6, 4-6.
„She literally played out of her mind. Whenever a player plays that amazing you just have to take your hat off”@serenawilliams, sporting in defeat ?#Wimbledon pic.twitter.com/vvCcQ25M7n
— Wimbledon (@Wimbledon) 13 July 2019
2 zile superbe la Wimbledon. Alaltaieri, Zeus Federer la umilit pe incrincenatul Ares Nadal bubuitor in minge si mirositor de degete plimbate pe la toate orificiile. Ieri, Artemis Simona a ametit-o pe miss. Piggy Duroc(Williams) facind-o sa rime gazonul in 4 labe mai ceva decit plugurile Caterpilar. Astazi astept incununarea suprema a tenisului spectacol; victoria lui Zeus contra titanului Giocovici (asa se scrie in limba de astazi a stramosilor lui, tracii).