Serena Williams: Poate trebuie să învăţ asta de la Simona Halep!

Simona Halep a cucerit, sâmbătă, turneul de la Wimbledon, după ce a trecut în finală de Serena Williams, scor 6-2, 6-2, iar americanca…

De (C.C.)
Serena Williams: Poate trebuie să învăţ asta de la Simona Halep!

Simona Halep a cucerit, sâmbătă, turneul de la Wimbledon, după ce a trecut în finală de Serena Williams, scor 6-2, 6-2, iar americanca…

La conferința de presă de după meciul cu Simona Halep, Serena Williams a lăudat din nou jocul româncei, spunând că nu i-a putut face față.

Pe teren, Serena a recunoscut că Simona a fost superioară, iar laudele au continut şi în conferinţa de presă. Americanca a susţinut că Halep a făcut un joc fenomenal și că și-a dat inima pe teren.

Despre meciul de astăzi nu pot să spun decât că adversara mea a jucat fenomenal. Nu pot să dau vina pe presiune sau pe alte emoţii, am jucat cât am putut de bine. Iar Simona şi-a dat inima pe teren. Poate trebuie să învăţ asta de la ea. Simona a jucat extraordinar. Nu e o surpriză, toată lumea vrea să joace extraordinar împotriva mea. Am încercat orice, dar azi nu mi-a ieşit nimic. Simona a returnat aproape tot ce era posibil. Am o strategie anume pentru adversarele care reuşesc asta, dar am adoptat-o prea târziu. Cred că de multe ori am exagerat, am încercat prea mult. Pur şi simplu, Simona a returnat incredibil de multe mingi„, a declarat Serena Williams.

Prima reacție a americancei, pe teren, imediat după meci.

„Simona a jucat incredibil. A fost incredibil nivelul ei. Când o jucătoare evoluează la acest nivel, trebuie doar să îți scoți pălăria și să o feliciți pentru ceea ce realizează. Eu mă bucur de acest sport. Îmi place să joc aici. E cu adevărat entuziasmant. Echipa mea e minunată. Le mulțumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-au oferit de-a lungul timpului”, a spus Serena Williams, la finalul finalei de la Wimbledon.

În fața Simonei, Serena Williams, cu 23 de titluri de Mare Șlem în palmares, a suferit cea mai drastică înfrângere într-o finală de acest nivel. Precedenta contraperformanță fusese la US Open, în 2011, când Samantha Stosur a bătut-o cu 6-2, 6-3. Tot cinci game-uri a câștigat și în 2004, la Wimbledon, cu Maria Șarapova, scor 1-6, 4-6.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. 2 zile superbe la Wimbledon. Alaltaieri, Zeus Federer la umilit pe incrincenatul Ares Nadal bubuitor in minge si mirositor de degete plimbate pe la toate orificiile. Ieri, Artemis Simona a ametit-o pe miss. Piggy Duroc(Williams) facind-o sa rime gazonul in 4 labe mai ceva decit plugurile Caterpilar. Astazi astept incununarea suprema a tenisului spectacol; victoria lui Zeus contra titanului Giocovici (asa se scrie in limba de astazi a stramosilor lui, tracii).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.