Patriarhia Rusă vrea să-şi schimbe braţul său laic din Moldova. Mitropolia Moldovei, aflată sub jurisdicţia Moscovei, va „susţine deplin” crearea unei noi formaţiuni politice sub conducerea unui fost şef al serviciilor secrete şi consilier al premierului rus Anatoli Ciubais.
Acesta este răspunsul oficial al Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova la criticile aduse de premierul Vlad Filat pentru implicarea în viaţa politică. „Mitropolia Moldovei decide de sine stătător când şi în ce forme şi cu ce scopuri să se implice în viaţa politică”, se arată în declaraţia Sinodului, în care se scrie că „aşa a fost în trecut şi aşa va fi în viitor”. Mitropolia Moldovei este ascultătoare de Moscova, spre deosebire de cea a Basarabiei, reactivată de Patriarhia Română.
În urmă cu doi ani, scriitorul Vitalie Ciobanu arăta că Partidul Comuniştilor este „braţul laic” al Patriarhiei Ruse în Moldova. Fostul preşedinte Voronin a expulzat mai mulţi preoţi români şi a împiedicat activitatea Mitropoliei Basarabiei, primind însă premiul pentru „Omul Anului” al Asociaţiei popoarelor pravoslavnice, patronată de Patriarhul Rusiei. Acum însă, dat fiind declinul electoral al comuniştilor, rolul de braţ laic urmează să fie preluat de forţe proaspete.
Mitropolia va susţine crearea unui partid de către Valeriu Pasat, fost ministru al Apărării şi şef al serviciilor secrete, condamnat la zece ani de închisoare de regimul Voronin pentru vinderea ilegală a unor MIG-uri 29, plecat apoi la Moscova în calitate de consilier al fostului premier rus Anatoli Ciubais şi apoi reabilitat sub actualul regim de la Chişinău.
Mitropolitul Vladimir a fost acuzat că are grad de colonel şi a activat în cadrul KGB. Vladimir Cantarean (mitropolitul Vladimir) a avut relaţii directe şi strânse prin serviciile secrete sovietice cu Valeriu Pasat, fost şef al serviciului de informaţii al Republicii Moldova. Mai mult, Pasat i-a acordat mitropolitului gradele militare următoare, ceea ce a iritat o bună parte a clerului”, a declarat pentru Unimedia Vlad Cubreacov. Trebuie avut în vedere că Cubreacov a reprezentat Mitropolia Basarabiei la CEDO şi a fost decorat de Patriarhia Română.
Pasat a avut iniţiativa unui referendum pentru introducerea studiului religiei în şcoli, care nu ar face decât să crească popularitatea noii formaţiuni înaintea anticipatelor din toamnă. Partidul va fi creat pe scheletul Mitropoliei Moldovei, ceea ce îi conferă o influenţă deosebită. „Considerăm justă şi bine-venită declaraţia domnului Pasat privind intenția de a constitui un partid de orientare creştin-ortodoxă”, spune Sinodul.