Sesizare la DIICOT în scandalul momentului

Reamintim că Blue Air Aviation a suspendat de marţi, 6 septembrie, până luni, 12 septembrie, toate cursele programate de pe aeroporturile din România.

De (G.Z.)
Sesizare la DIICOT în scandalul momentului

Reamintim că Blue Air Aviation a suspendat de marţi, 6 septembrie, până luni, 12 septembrie, toate cursele programate de pe aeroporturile din România.

Procurorul-şef adjunct al DIICOT, Oana Daniela Pâţu, a confirmat miercuri, la Parlament, că a fost înregistrată la instituţia pe care o conduce o sesizare referitoare la compania Blue Air.

„A fost înregistrată o sesizare, despre obiectul ei în acest moment nu vă pot da mai multe detalii. Nu s-a început urmărirea penală in rem. Nu vă pot da mai multe detalii. Nu pot decât să confirm existenţa unei sesizări pe rolul DIICOT. Vom face verificările care trebuie pentru clarificarea situaţiei”, a menţionat Pâţu.

Blue Air Aviation a suspendat de marţi, 6 septembrie, până luni, 12 septembrie, toate cursele programate de pe aeroporturile din România, a anunţat compania, printr-un comunicat.

Potrivit reprezentanţilor operatorului aerian, suspendarea zborurilor a fost determinată de faptul că, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. LOVITURA DE STAT DIN 1989 data ROMANIEI SE DATOREAZA fortelor de securitate tradatoare. In principal CELOR 246 DE SECURISTI s.i.e AFLATI IN SUBORDINEA lui MARIN CEAUSESCU la Viena(el fiind prima victima a macelului) fiind fratele lui NICOLAE CEAUSESCU.
    ACESTI 246 DE TRADATORI DE NEAM SI TARA au praduit fondurile ce trebuiau incaste de ROMANIA din afacerile externe desfasurate pana in 1989 si ulterior le-au folost pentru asa zisele privatizari externe ale unitatilor economice de stat,PRADUIND si FALIMENTAND ECONOMIA TARII…………………..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.