Biserica Ortodoxă îl sărbătorește astăzi pe unul dintre cei mai iubiți sfinți ai săi. Sfântul Ioan Rusul s-a născut în jurul anului 1690, într-o localitate din Rusia, pe actualul teritoriu al Ucrainei. Trecut cu puțin de perioada adolescenței, a fost recrutat în armata țarului Petru cel Mare și a luat parte la Războiul Ruso-Turc (1710-1711). În timpul luptelor ce se duceau pe malul Mării Azov, tătarii l-au luat prizonier și l-au vândut ca sclav unui ofițer otoman cu rang de agă din Procopie, în Asia Mică, aproape de Cezareea Capadociei. Când s-a întors acasă, stăpânul turc l-a luat cu sine și pe Ioan.
Sfântul a refuzat să îmbrățișeze religia islamică, așa cum au făcut numeroși alți tineri ruși făcuți prizonieri de turci. A preferat să îndure batjocurile, umilințele și loviturile din partea ienicerilor din tabăra militară ce se afla în Procopie. Stăpânului său i-a cerut să îl lase să își păstreze credința creștină: ,, Dacă mă silești să-mi schimb credința, mai degrabă îți predau capul decât credința. Creștin m-am născut și creștin voi muri”. În schimbul îndeplinirii acestei dorințe, el i-a promis că îl va sluji cu toată dăruirea. Așa s-a și întâmplat. Nu numai că nu și-a schimbat credința în care s-a născut, dar, datorită vredniciei sale, a ajuns să fie respectat de agă și de casnicii acestuia.
A refuzat să locuiască în casă, preferând staulul animalelor pe care l-a sfințit cu rugăciunile sale. Participa când putea la slujbele ținute în biserica Sfântului Gheorghe din apropierea casei, unde se ruga și se împărtășea cu sfintele taine.
Datorită vieții sale sfinte, Dumnezeu a sporit și averea stăpânului său. După ce s-a îmbogățit, aga a hotărât să facă un pelerinaj la Mecca, respectând tradiția strămoșilor de o credință cu el. În timp ce acesta se afla în călătorie, soția sa a rânduit un ospăț alături de rudele și prietenii familiei. În timp ce se servea mâncarea preferată a soțului său, un anume fel de pilaf, ea s-a adresat lui Ioan: ,,Cât de bucuros ar fi stăpânul tău, dacă ar putea mânca acest pilaf împreună cu noi”. Sfântul a cerut atunci farfuria cu mâncare și a spus că o trimite stăpânului său la Mecca. A luat-o în staulul ce-i slujea de locuință și acolo s-a rugat stăruitor lui Dumnezeu să facă o minune și s-o trimită stăpânului său la Mecca.
Întorcându-se din pelerinaj, aga a povestit alor săi miracolul ce i s-a întâmplat la Mecca: a găsit în camera în care locuia o farfurie aburindă cu pilaf, deși ușa fusese încuiată. Pe farfurie era gravat numele lui, la fel ca pe toate farfuriile din casa sa. Cei din casa agăi au fost atunci cuprinși de uimire, iar soția i-a povestit cum Ioan i-a cerut farfuria cu mâncare spre a o trimite la Mecca și cum l-au luat cu toții în râs pentru aceasta.
Vestea despre minunea săvârșită s-a răspândit rapid, iar musulmanii din tot ținutul au ajuns să-l respecte și să-l cinstească pe Ioan ca pe un om sfânt și bineplăcut lui Dumnezeu. El însă nu și-a schimbat obiceiurile, ci își petrecea în continuare timpul slujind din greu stăpânului său și rugându-se.
După puțini ani, încercat de boală și cunoscând de la Dumnezeu că în curând va pleca din această lume, Sfântul a cerut să fie chemat preotul pentru a se împărtăși cu sfintele taine. Acestea i-au fost aduse într-un măr, pentru că preotul se temea de repercusiunile musulmanilor.
Sfântul Ioan a trecut la cele veșnice în ziua de 27 mai a anului 1730, iar la înmormântarea sa au luat parte nu doar creștini, ci și turci și armeni. La câțiva ani după moarte, în 1733, preotul care l-a împărtășit a deschis mormântul Sfântului și i-a găsit trupul neputrezit. Apoi l-a așezat într-o raclă aflată în biserica Sfântului Gheorghe, aceeași unde se nevoia Ioan în rugăciune și priveghere, după munca datorată stăpânului său. Biserica a devenit loc de pelerinaj, unii creștini mărturisindu-și vindecarea în urma rugăciunilor.
În 1832, trimisul sultanului, Osnan Pașa, a trecut prin Procopie și a aruncat în foc moaștele sfântului. Potrivit tradiției, trupul s-a mișcat în foc ca și cum ar fi fost viu, dar a rămas întreg și doar puțin înnegrit de fum.
Când Asia Mică a fost cucerită de turci, în anul 1922, grecii din această regiune au fost nevoiți să plece, luând cu ei și sfintele moaște. După multe peregrinări, trupul Sfântului a ajuns pe Insula Evia, în orașul numit Noul Procopion. Biserica de aici, sfințită în 1951, adăpostește și astăzi racla cu osemintele neputrezite ale Sfântului. În fiecare an, la 27 mai, mulțimi de pelerini sosesc pe insulă și găsesc ajutor și sprijin în nevoile lor de la Sfântul Ioan Rusul.
Ion-Oroles Manolache
