Directorul SIE, Tedor Meleşcanu, cere Comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului de Informaţii Externe să dispună măsurile necesare pentru „verificarea şi clarificarea concordanţei activităţii Serviciului cu Constituţia României, legile ţării şi hotărârile CSAT, precum şi cu regulamentele militare, ca urmare a unor afirmaţii făcute recent în spaţiul public”, potrivit rtv.net.
SIE nu precizează cine a făcut afirmaţiile, însă preşedintele interimar Crin Antonescu acuza zilele trecute că imaginea ţării a fost „distrusă organizat” şi făcea trimitere la SIE.
„Pe mine mă interesează ca aceste instituţii să lucreze la Cotroceni nu ca să lucreze pentru mine, să-mi spună mie cu cine se întâlneşte domnul Băsescu. Să vedem ce se poate face pentru relaţiile şi imaginea afectate ale acestei ţări, pentru că ele au un rol sau îl pot avea. Să vedem ce se întâmplă – că mă întrebaţi de un anumit serviciu (SIE, n.r.) – trebuie să înţelegem totuşi mecanismul prin care imaginea unei ţări a fost distrusă în două săptămâni într-o acţiune evident organizată, coordonată, finanţată. Trebuie să vedem totuşi cine a făcut asta, pentru că este ceva ce afectează ţara, toată ţara”, spunea Antonescu, la Antena3.