Simion, în avion cu Bolojan. ”Era la clasa business, probabil…„

Liderul AUR povestește că a călătorit

De L.V.
Simion, în avion cu Bolojan. ”Era la clasa business, probabil…„

Liderul AUR povestește că a călătorit

Liderul AUR povestește că a călătorit în același avion cu președintele interimar al României, Ilie Bolojan. 

”Ilie Bolojan  era undeva la clasa business, probabil s-a terminat campania…”, a spus George Simion la Realitatea.

„Sunt la Bruxelles, unul din motivele principale pentru care nu am putut fi exclus așa cum au vrut unii și alții din cursa pentru aceste alegeri prezidențiale este că reprezint și un partid european și facem o ședință a conducerii înainte de Consiliul European de mâine. Avem trei premieri, premierul Cehiei, premierul Belgiei și premierul Italiei, care participă la Consiliu”, a mai spus Simion.

”L-am salutat în aeroport, ne-am intersectat în aeroport și l-am salutat acolo, în avion nu ne-am intersectat. (V-a spus ceva?) Succes – succes. Dumnealui e foarte apropiat de zona franceză și președintele Macron. E opțiunea lui ideologică, eu reprezint curentul conservator, suveranist”, a mai spus Simion.

Președintele interimar Ilie Bolojan va participa, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European și la Summitul Euro în format extins, care vor avea loc la Bruxelles, a informat Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, în marja Consiliului European, va fi organizată, joi, o întâlnire de lucru cu secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, în cadrul căreia se va face un schimb de opinii privind provocările globale actuale, din perspectiva multilateralismului, problematicii oceanelor și situației din Orientul Mijlociu.

Joi dimineață, președintele interimar Ilie Bolojan va participa și la Summitul PPE, în cadrul căruia se va discuta agenda reuniunii Consiliului European.

Președintele interimar Ilie Bolojan s-a consultat marți cu premierul Marcel Ciolacu pe tema agendei Consiliului European de la Bruxelles.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.