Simona Halep l-a invitat pe președintele ales Klaus Iohannis să cânte alături de echipa României imnul național la meciul pentru Fed Cup din februarie, de la Galați.
„Pentru că sunteți un mare fan al sportului pe care îl practic, am marea onoare, dl președinte, să vă întreb dacă puteți să vă alăturați echipei noastre de Fed Cup, în luna februarie, la Galați, să cântăm împreună pe teren imnul național al țării noastre”, l-a întrebat Simona Halep pe Iohannis prin intermediul unui mesaj transmis de prosport.ro.
Răspunsul lui Klaus Iohannis nu a întârziat.
”Îi mulțumesc domnișoarei Simona Halep pentru încredere și pentru întrebare. Răspunsul meu este: Da, se poate!”, a răspuns președintele ales pe pagina sa de Facebook.