Simona Halep, surclasată de Caroline Wozniacki

Halep a avut o prestaţie dezamăgitoare în primul set, pe care l-a pierdut în 25 de minute.

Simona Halep,  surclasată de Caroline Wozniacki

Halep a avut o prestaţie dezamăgitoare în primul set, pe care l-a pierdut în 25 de minute.

Simona Halep, principala favorită şi liderul mondial, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-0, 6-2, de jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, locul 6 WTA, în etapa a doua a Grupei Roşii de la Turneul Campioanelor.

Partida a durat o oră şi trei minute. Românca a avut o prestaţie dezamăgitoare în primul set, pe care l-a pierdut în 25 de minute, fără să câştige nici măcar un game. În setul secund, Halep a reuşit să câştige doar două game-uri, ambele pe propriul serviciu.

De-a lungul întâlnirii, Halep a servit un as şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 55 la sută cu prima minge şi 31 la sută cu cea de-a doua. Ea şi-a cedat serviciul de cinci ori.

În cel de-al doilea meci al zilei, în Grupa Roşie, ucraineanca Elina Svitolina, locul 4 WTA, o va întâlni pe franţuzoaica Caroline Garcia, locul 8 WTA.

În ultima etapă, Halep o va întâlni pe Svitolina, iar celălalt meci va avea loc între Wozniacki şi Garcia.

Clasamentul Grupei Roşii:

1. Caroline Wozniacki – 2 meciuri, 2 victorii, 0 înfrângeri, 4-0 la seturi

2. Simona Halep – 2 meciuri, 1 victorie, 1 înfrângere, 2-2 la seturi

3. Caroline Garcia – 1 meci, 0 victorii, 1 înfrângere, 0-2 la seturi

4. Elina Svitolina – 1 meci, 0 victorii, 1 înfrângere, 0-2 la seturi

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Ce sa mai zici?nu mai e nimic de zis…Nu va trece de Svitolina si NU se va califica in semifinale…se va intoarce acasa pe locul 5-6 WTA…Macar sa nu intre in istorie ca cel mai efemer nr.1 wta…tenisul jucat de Halep e departe de ceea ce joaca Wozniacki si Pliskova…probabil cele doua vor juca finala la Singapore….pe merit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.