Regina tenisului mondial este românca Simona Halep! În cinstea ei, românii au organizat cel mai frumos miting al ultimilor trei decenii, 20.000 de oameni, fără să fie plătiţi de Soros, fără să fie aduşi cu autobuzele din toată ţara. Pur şi simplu, au venit pentru ca Simona Halep să simtă dragostea tuturor faţă de ea, fata aceasta plecată din Constanţa pe drumul extrem de greu al performanţei pentru ca astăzi să devină cea mai mare tenismenă a lumii, „Number One”, cum este prezentată de luni de zile pe toate marile arene ale lumii!
Îmi este atît de dragă această fată, încît, asemenea multor compatrioţi, am sentimentul că este şi fiica mea, aproape la fel cum este şi a lui Stere Halep, tatăl ei fericit, căruia Dumnezeu i-a dat această minune pentru a ne-o oferi şi nouă, tuturor.
Faţa ei luminoasă, cu ochii aceia mari şi pătrunzători, a fost brăzdată de atîtea lacrimi pentru fiecare dintre marile finale pierdute, însă acolo, la Roland Garros, am văzut-o atît de frumoasă, de strălucitoare, cum nu a mai fost nici una dintre fetele care au ridicat acelaşi trofeu în anii din urmă.
Cu ani în urmă, cînd am aflat din declaraţiile Simonei Halep că, în puţinul timp liber pe care îl are, citeşte cărţi de psihologie, am fost sigur că într-o zi va fi cea mai bună jucătoare de tenis, căci un talent de la natură, susţinut de o muncă intensă, continuă, peste care inteligenţa îşi aşterne umbra, nu poate duce decît la cele mai mari performanţe! Iată care este cheia succesului de azi al Simonei Halep!
Pasionat de acest sport minunat care este tenisul, am suferit şi m-am bucurat după fiecare meci al ei, dar sîmbătă, după ultima minge a meciului cu Sloane Stephens, am avut sentimentul că particip la naşterea viitoarei legende a sportului românesc, amintindu-mi de clipe similare dăruite de Nadia Comăneci şi Ilie Năstase, clipe din care şi azi mă mai hrănesc în momentele de descumpănire pe care le am în faţa realităţii nemiloase în care trăiesc.
Sînt convins că trofeul de la Roland Garros este doar primul dintr-o serie ce va urma, căci Simona Halep, dacă va fi sănătoasă, va domina tenisul în următorii ani, aşa cum spunea şi Mats Wilander. Poate că, într-o zi, obişnuiţi cu trofeele cele mai mari ale lumii aduse de Simona Halep, nu vom mai fi atît de entuziasmaţi, crezînd că astfel de momente sînt normale, dar acum, cînd fata aceasta frumoasă, inteligentă şi extrem de talentată ne face atît de fericiţi, trebuie să ne deschidem larg sufletele şi să-i mulţumim pentru o clipă de fericire de care ne vom aminti mulţi ani de aici înainte.
Acesta este adevăratul patriotism: să fii cel mai bun din lume în meseria ta, iar Simona Halep este azi cea mai bună tenismenă a lumii!
Este uluitor că astăzi întreaga planetă ştie şi respectă acest nume scandat pe toate marile arene de tenis: Si-mo-na! Si-mo-na! Si-mo-na! Adică, România! Mulţumim, Simona Halep, pentru ce ne-ai dăruit, deşi noi, ca ţară, nu ţi-am oferit aproape nimic în afara dragostei imense de acum!
P.S. Gestul Gabrielei Firea de a urca pe scenă alături de Simona Halep, crezînd că ar putea cădea şi pe umerii ei ceva praf de stele, a primit exact ceea ce a meritat: huiduieli. Aşa cum a primit acum cîţiva ani şi Elena Udrea. Să fie o lecţie pentru toţi politicienii care s-ar gîndi să facă la fel. Staţi în banca voastră, nefericiţilor! Gloria este doar pentrucei merituoşi.
Trebuia sa ne facem de ras … Ce importanta are cine e Primarul care organizeaza,
premiaza, prezinta !? Sa strici asa un moment doar pentru ca #rezisti la civilizatie,
este mizerabil … Frumos organizat, ma bucur ca si comentariile aici vad asta si
se disociaza de nebuni …