Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, susține că era de așteptat ca Bogdan Despescu să fie demis de la conducerea Poliției Române, precizând că premierul interimar, Mihai Fifor, „este un bun executant”.
„Era de așteptat să fie demis Despescu pentru că decizia este politică. Tudose nu a vrut să se subordoneze politic lui Dragnea. Domnul Fifor mi-e simpatic, dar este un bun executant. Eu mi-am dorit să fie Ioniță chiar dacă nu mă așteptam. Este un om care ar corespunde profilului pentru funcția asta. Oricum, problemele cele mai mari nu se pot rezolva fără bani. De exemplu, licențele de la testele psihologice, de ce nu au fost bune? Pentru că nu au fost fonduri. Fără bani și fără finanțare corectă, sistemul, în continuare, va da alte rateuri și va avea probleme”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.
„Demiterea inspectorului general era inevitabilă. Dacă ne uitam în spate, la scandalul generat, ne așteptam la deznodământul de astazi. Acum a venit în fruntea noastra un coleg care a lucrat în operativ, dar important este să vedem cum putem recredibiliza breasla noastră și imaginea instituției. Vorbim despre zeci de mii de polițiști care au nevoie de un mesaj. Cel mai imporatnt lucru este ca împreună să vedem cum putem trece peste acest scandal. Domnul Ioniță este un om care înțelege mecanismele acestei instituții, ceea ce este foarte important. Sperăm ca oamenii să își facă treaba. Trebuie să găsim mecanisme care să identifice vulnerabilitățile”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Florin Vîlnei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Poliţiştilor SED LEX.
Prim-ministrul interimar Mihai Fifor a semnat, miercuri, decizia de eliberare a lui Bogdan Despescu din funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, cu rang de secretar de stat, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului remis MEDIAFAX.
Totodată, Fifor a semnat decizia de împuternicire, pentru o perioadă de șase luni, în funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, cu rang de secretar de stat, a lui Alexandru-Cătălin Ioniță.
Ambele decizii au fost luate la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, și vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
Pe 9 ianuarie, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, anunţa că i-a trimis premierului de la acea vreme, Mihai Tudose, propunerea de schimbare din funcţie a şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Bogdan Despescu.
Carmen Dan a propus atunci înlocuirea acestuia cu Cătălin Ioniţă. Mihai Tudose a anunţat însă ulterior că Ioniţă a refuzat numirea şi că el i-a cerut lui Bogdan Despescu să îi prezinte, în termen de săptămână, un raport, fără însă a lua o decizie privind demiterea.
Profesorii de la Academia de Politie,tin cont de faptul ca alaturi de Familie,Scoala, Politia contribuie
la EDUCATIA unui Popor ?