Sindicatul Europol acuză bătaie de joc la căutările criminalului

Nu este normal ca acești oameni să fie ținuți peste 20 de ore în condiții de efort fizic extrem, pe dealuri, munți și văi…

De (I.R.)
Sindicatul Europol acuză bătaie de joc la căutările criminalului

Nu este normal ca acești oameni să fie ținuți peste 20 de ore în condiții de efort fizic extrem, pe dealuri, munți și văi…

Sindicatul Europol  denunță modul cum se desfășoară, de zile bune, căutările criminalului Emil Gânj, prezentând o imagine cu picioarele unui politist.

”Așa arată picioarele unui coleg după 31 de ore de căutări în teren, desfășurate pe raza județului Mureș. Și nu, nu este normal să vedem așa ceva!
Nu este normal să-ți bați joc de oameni, trimițându-i în mlaștini, păduri și teren accidentat, fără niciun echipament de protecție!
Nu este normal ca acești oameni să fie ținuți peste 20 de ore în condiții de efort fizic extrem, pe dealuri, munți și văi, în timp ce ai la dispoziție drone și elicoptere, pe care instituția le arată publicului doar în postări de PR pe rețelele sociale – în încercarea de a acoperi incompetența managerială și incapacitatea reală de a coordona capturarea unui criminal.
Nu este normal să nu îți pese de polițiștii implicați în căutări desfășurate pe parcursul a zeci de ore – mulți dintre ei provenind din structuri neoperative sau fără experiență în munca de teren – și să ignori faptul că nu au nici mâncare, nici apă potabilă, spunându-le pur și simplu să se „descurce” în teren.
Nu este normal să trimiți polițiști „la nimereală” în zone în care nu există niciun indiciu că s-ar afla fugarul, doar pentru a „bifa” un număr de acțiuni și a raporta formal un volum de „căutări”.
Este profund neprofesionist să nu ai niciun plan clar, nicio strategie coerentă care să urmărească obiectivele firești într-o astfel de situație: localizarea, izolarea și capturarea infractorului.
Faptul că totul se rezumă la a disloca sute de polițiști în mod aleatoriu, în diferite zone, fără acoperire și fără analiză, pentru ca mai apoi aceștia să revină în punctele de plecare, lăsând spații deja periate complet descoperite, este dovada clară că șefii care coordonează aceste acțiuni nu au nici experiența, nici competența necesară pentru a organiza eficient o misiune de o asemenea gravitate”, este mesajul postat de Europol.
Distribuie articolul pe:

36 comentarii

  1. Declaratiile sindicatului se incadreaza in categoria filozofiilor lui Gaga !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate