Situație dramatică în Gaza: Civilii sunt împiedicați să fugă

Gruparea paramilitară islamistă Hamas a denunţat drept „propagandă” apelul armatei israeliene la evacuarea zonei de nord a Fâşiei Gaza

De B C
Situație dramatică în Gaza: Civilii sunt împiedicați să fugă

Gruparea paramilitară islamistă Hamas a denunţat drept „propagandă” apelul armatei israeliene la evacuarea zonei de nord a Fâşiei Gaza

Gruparea paramilitară islamistă Hamas a denunţat drept „propagandă” apelul armatei israeliene la evacuarea zonei de nord a Fâşiei Gaza, informează vineri dpa.

Civilii nu ar trebui să cadă în capcana „mesajelor de propagandă”, a declarat gruparea islamistă, la putere în Fâşia Gaza.

Hamas este clasificat drept organizaţie teroristă de Israel, Uniunea Europeană şi SUA.

Surse de securitate din Gaza au declarat că rezidenţii trebuie împiedicaţi să plece din nordul teritoriului.

Martori au informat că mai mulţi locuitori au fost deja opriţi de Hamas şi li s-a ordonat să se întoarcă în nord, adăugând că panica este tot mai mare în zonă şi că nu există instrucţiuni clare.

Înainte de aceasta, armata israeliană le-a cerut tuturor civililor să părăsească Fâşia Gaza, în direcţia sud.

Potrivit datelor ONU, peste un milion de oameni sunt afectaţi. Observatorii sunt de părere că o ofensivă terestră israeliană în Fâşia Gaza este iminentă.

Agenţia ONU pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA) şi-a mutat birourile în sudul Fâşiei Gaza în urma apelului Israelului la evacuare.

„UNRWA şi-a relocat sediul centrul de operaţiuni plus personalul internaţional în sud, pentru a continua operaţiunile şi sprijinul acordat personalului său şi refugiaţilor palestinieni din Gaza”, a anunţat agenţia ONU într-o postare pe social media.

„Cerem autorităţilor israeliene să protejeze toţi civilii în adăposturi ale UNRWA, inclusiv şcoli”, adaugă agenţia.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. @esop De ceva timp ati prins viteza si ouati elucubratii intr-un ritm din ce in ce mai ametitor. Una dintre cele mai recente pasiuni ale Dvoastra este cuvantul „enclava”. In toate postarile din ultima vreme „enclava” in sus, „enclava” in jos. Pentru alfabetizarea Dvoastra in domeniu va recomand sa cititi de exemplu ce scrie la adresa https://en.wikipedia.org/wiki/Enclave_and_exclave. Daca o veti face veti constata ca enclavele nu au fost nascocite nici de rusi si nici de palestineni asa cum credeti si ca sunt niste entitati cu caracteristici etnice, sociale si economice complexe, purtatoare a unor istorii in spate. Mai vorbim dupa ce cititi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.