Situație incredibilă în SUA: Armata a pierdut un avion

Pilotul a supravieţuit, însă armata americană s-a trezit cu o cu totul altă problemă

De B C
Situație incredibilă în SUA: Armata a pierdut un avion

Pilotul a supravieţuit, însă armata americană s-a trezit cu o cu totul altă problemă

Armata americană a lansat un apel către cetăţeni pentru a o ajuta să găsească un avion de luptă F-35 dispărut, după ce după-amiază pilotul aeronavei s-a catapultat deasupra statului Carolina de Sud, relatează luni AFP.

Pilotul a supravieţuit, însă armata americană s-a trezit cu o cu totul altă problemă: avionul este imposibil de localizat. Prin urmare, baza aeriană din Charleston, un oraş din sudul Carolinei de Sud, a cerut ajutorul localnicilor pentru găsirea aeronavei.

„Dacă aveţi informaţii care ar putea ajuta echipele noastre de salvare să localizeze avionul F-35, vă rugăm să apelaţi Centrul de operaţiuni de apărare al bazei”, a anunţat baza militară pe reţeaua X (fostă Twitter).

Oficialii bazei aeriene au declarat că au loc operaţiuni de căutare, în coordonare cu autorităţile federale în domeniul aviaţiei, în zona a două lacuri situate la nord de Charleston.

Costul unui avion de luptă F-35, fabricat de Lockheed Martin, se ridică la aproximativ 80 de milioane de dolari (75 de milioane de euro).

Distribuie articolul pe:

32 comentarii

  1. @ „au și cu hydroByciclette Biden…”, 18 sept. 2023 la 13:43
    Și cu această fericită ocazie, ca și în multe altele, am aflat că amerlocii fabrică cele mai bune scaune ejectabile din Lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.