Intonarea imnului Slovaciei în şedinţele de guvern, ale parlamentului, la începutul săptămânii şcolare, prezenţa drapelului, stemei şi a preambulului constituţiei în instituţiile publice sunt câteva din prevederile unui proiect de lege al Partidului National, adoptat de parlamentul de la Bratislava.Parlamentul Slovaciei a adoptat, marţi, o controversată lege a patriotismului, care va intra în vigoare în aprilie, dacă va fi promulgată de preşedintele Ivan Gasparovici. Legea a fost propusă de Partidul Național Slovac, de orientare naţionalistă, care deţine trei portofolii ministeriale, printre care şi Educaţia.
Legea prevede ca imnul naţional să fie intonat la începutul fiecărei şedinţe de guvern, în parlamentul naţional şi în cele regionale, precum şi la evenimentele publice organizate pe tot cuprinsul Slovaciei. Imnul va fi ascultat şi în școli, la începutul fiecărei săptămâni, precum şi la televiziunea şi radioul naţional, la începerea emisiei, relatează “The Slovak Spectator”.
Programul şcolar va include educaţia patriotică, ce presupune prezenţa în fiecare sală de clasă a drapelului şi a stemei naţionale, a versurilor imnului naţional şi a preambulului Constituţiei. Aceste simboluri trebuie să fie prezente şi în sala de plen a parlamentului. Proiectul iniţial al legii prevedea şi depunerea unui jurământ de credinţă faţă de Republica Slovacă, în momentul înmânării actelor de identitate, însă acest articol a fost retras. Obligaţia de a depune jurământul rămâne însă în vigoare pentru funcţionarii publici.
“Naţionaliştii şi populiştii slovaci cred că patriotismul poate fi impus prin ordin”, scrie unul dintre editorialiştii cotidianului slovac „Hospodarske Noviny”, adăugând că acest gest denotă lipsa de încredere a unei naţiuni tinere, care îşi simte existenţa ameninţată. “Oricum, cine ne poate ameninţa, când Slovacia este membră UE şi NATO?”, se întreabă editorialistul. Slovacia a adoptat în 2009 o lege pe teme lingvistice, care a fost criticată pentru că aducea atingeri drepturilor minorităţii maghiare.