Voluntarii care susțin copiii din centrele sociale spun că agresivitatea a devenit o normalitate. Aceștia i-au sfătuit să sune la 112 dacă angajații se poartă abuziv cu ei, dar copiii spun că nu sună pentru vin polițiștii și îi bat.
Cazul care ajuns acum în atenția publică, în urma unor postări, s-a petrecut în aprilie și a avut loc la doar un kilometru de sediul Poliției Giurgiu. Tot acum au început și anchetele, polițistul agresor care apare în filmare fiind cercetat.
Purtătorul de cuvânt al Protecției Copilului Giurgiu, Denisa Cristescu, chemată să facă lumină în acest caz a vrut întâi să se asigure că ”dă bine la cameră”: Cameraman: ”Nu e doamnă, că nu vă văd din partea cealaltă!„ Denisa Cristescu: ”Nu sunt aranjată la păr„.
Și soarta copiilor bătuți? ”Nu m-am documentat”, a spus Cristescu.
Numai asemenea persoane fără empatie și bine hrănite sunt puse sau poate rezistă în aceste posturi. Când puteai să intri în primării, prefectură. consiliu județean, că acum e blocat tot, te minunai câte servicii sociale sunt pentru grija de cetățeni. Cucoanele care le populau aranjate ca pomul de Crăciun așteptau să se dea chemarea fiindcă în fiecare zi era o serbare a unui coleg și mesa unul din birouri era plină de bunătăți. În rest cutia cu grămada de hârtii nerezolvate de luni de zile a să se poată căina cât au de lucru. De câte ori apare câte o dezvăluire despre mizeria generată de sărăcie aflii că părintele riscă să fie decăzut din drepturi. Pe cei plătiți să prevină nu-i decăzut nimeni din funcție. În altă ordine de idei este firesc ca o femeie să fie preocupată de aspectul ei.