O șoferiță căreia i s-a suspendat permisul în luna martie pentru consum de alcool la volan a fost prinsă din nou beată la volan.
Conform unui comunicat transmis duminică de IPJ Constanța, poliţiştii au prins noaptea o femeie de 30 de ani în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Femeia a refuzat să fie testată cu aparatul etilotest și nu a dorit să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor, polițiștii rutieri au stabilit faptul că femeia are suspendat dreptul de a conduce.
Surse locale spun că femeia avea permisul suspendat din martie tot pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Totodată, în Suceava un bărbat a sesizat Poliția despre faptul că nora sa, o tânără de 20 de ani, a condus beată. Testată cu etilotestul, rezultatul a fost de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, Poliția a fost sesizată sâmbătă seara de un bărbat din comuna Burla că nora sa, în vârstă de 20 de ani, conduce beată.
Polițiștii i-au găsit în fața unui bloc pe apelant, un localnic și pe femeia de 20 de ani, iar mașina era oprită pe drumul din fața locuinței.
Cel care a sunat la Poliție a spus că era în casă, iar la un moment dat a auzit un claxon în faţa locuinţei sale și când a ieşit în stradă a observat că la volan era nora sa, singură în mașină. Cei doi s-au certat, iar socrul a sunat la 112 şi a sesizat poliția.
Celălalt localnic prezent a spus și el că a văzut-o pe femeia de 20 de ani în timp ce conducea mașina.
Testată cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.