Un bărbat înarmat cu un pistol ar fi încercat să intre vineri în clădirea principală a Ministerului rus al Apărării din centrul Moscovei, dar a fost reţinut de agenţi de securitate, a relatat agenţia de presă oficială rusă TASS.
„Bărbatul, aflat într-o stare neadecvată şi care avea asupra sa un pistol, a încercat să intre în clădirea Ministerului Apărării”, a declarat pentru TASS o sursă din cadrul serviciilor de securitate, potrivit EFE.
„Intrusul gesticula şi striga ceva”, a mai spus interlocutorul agenţiei ruse de presă.
Agenţii de securitate i-au confiscat arma cetăţeanului identificat de unele mass-media sub numele de Dmitri, în vârstă de 40 de ani, originar din oraşul Iaroslavl, şi l-au trimis la un centru medical pentru examinare psihiatrică.
Incidentul vine după ce un incendiu a izbucnit miercuri seară la o clădire aparţinând Ministerului rus al Apărării, aflată în centrul Moscovei, în apropiere de Kremlin
@al treișpelea trib
-marele rumburik
mai shuffle softu ala de comentator android.