Soția lui Ion Iliescu, absentă și de la ceremonia privată

Colaboratori și apropiați ai fostului președinte Ion Iliescu i-au adus, miercuri seară, într-o ceremonie privată, un ultim omagiu fostului șef de stat Ion Iliescu, al cărui sicriu este depus în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.

Nina Iliescu, cea care i-a fost alături 74 de ani fostului președinte, nu a fost prezentă la catafalcul soțului său. Pe o coroană din trandafiri albi din partea ei, aflată, încă de dimineață, lângă catafalc, scrie: ‘Odihnește-te în pace. Cu adâncă durere, Nina’.

Slujba Stălpilor a fost oficiată de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, însoțit de un sobor de preoți și diaconi și membri ai Grupului psaltic ‘Tronos’ al Catedralei Patriarhale.

Printre cei care au fost prezenți la slujbă s-au numărat: guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, foștii miniștri PSD Rodica Stănoiu și Petre Daea, deputatul PSD Ioan Vulpescu, foștii parlamentari PSD Viorel Hrebenciuc și Șerban Nicolae, fostul premier Viorica Dăncilă, fostul președinte al CCR Valer Dorneanu, rectorul Universității Politehnica București, Mihnea Costoiu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu.

Alte personalități prezente au fost: prim-rabinul Rafael Shaffer, pictorul Ștefan Câlția, fostul secretar de stat pentru Culte Victor Opaschi, directorul general Romfilatelia, Cristina Popescu, scriitoarea Angela Martin.

Pe timpul nopții, la catafalc va rămâne doar garda de onoare.

Miercuri dimineață, între 9:30 și 12:30, au prezentat condoleanțe înalții oficiali, apoi între 13:00 și 18:00, mai mult de o mie de persoane au trecut prin fața catafalcului fostului președinte Ion Iliescu.

Fostul președinte Ion Iliescu va fi înmormântat joi, cu onoruri militare, la Cimitirul Militar Ghencea III. El a murit marți la Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală la vârsta de 95 de ani.

Recomanda [votes_up id=866784]

2 Comentarii

  1. Se aude ca de fapt doamna Nina dorea sa bage divort ! Cica nea Nelu venea de ceva timp acasa mort de beat iar cind era intrebat zicea ca a avut „sedinta de partid” !

  2. Slujba Stălpilor a fost oficiată de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, însoțit de un sobor de preoți și diaconi și membri ai Grupului psaltic ‘Tronos’ al Catedralei Patriarhale.
    Sa va fie rusine pt. ca Tov. Iliescu a fost un ateu convins si nu a crezut in Dumnezeu ! Ce a-ti cautat acolo ca sa faceti circoteca asta cu slujba religioasa ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.