Soţia lui Michael Schumacher, Corinna, a declarat, pentru publicaţia germană Neue Post, că starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1 se îmbunătăţeşte „în mod lent”, anunţă Mediafax, care citează Gazetta dello Sport.
„Avansăm, în mod lent, desigur, dar avansăm”, a spus Corinna Schumacher.
La 29 decembrie, Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. El a fost transferat la un spital din Grenoble după ce a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală. Până la 16 iunie, Schumacher s-a aflat în comă, apoi a părăsit spitalul din Grenoble.
El a fost transferat la o unitate medicală de specialitate din Lausanne, unde urmează perioada de recuperare. Spitalul se află la aproximativ 40 de kilometri de locuinţa fostului pilot, de la Gland.