Spania nu va aplica deocamdată recentele recomandări ale Fondului Monetar Internaţional, care includ tăieri salariale în sectorul guvernamental, deoarece acestea nu au valoare coercitivă, a indicat sâmbătă premierul spaniol Mariano Rajoy, citat de AP şi EFE, relatează Agerpres.
FMI este una din cele trei organizaţii financiare internaţionale cărora Spania le-a solicitat efectuarea unui audit asupra sistemului său bancar, înainte de a solicita ajutor din partea Eurogrup.
Într-o alocuţiune rostită la San Sebastian cu ocazia unei reuniuni a Partidului Popular pe care îl conduce, Mariano Rajoy a explicat că propunerile FMI au deocamdată valoare de sugestie.
Documentul FMI privind Spania, dat vineri publicităţii, nu este un raport bancar, ci o analiză privind starea economică a Spaniei.
Organizaţia financiară internaţională a estimat că deficitul bugetar al Spaniei pentru 2012 va fi mai mare decât s-a estimat iniţial şi i-a sugerat guvernului Rajoy să adoptă o serie de măsuri menite să reducă datoria acestei ţări: mărirea TVA-ului şi a unor taxe asupra consumului, reducerea costurilor de creditare, o măsură introdusă recent.
Fostul guvern socialist spaniol mărise TVA la 18%, în 2010.
Şeful guvernului de la Madrid a promis că va răspunde apelurilor la noi eforturi lansat de FMI intensificând ritmul reformelor menite să ducă la „flexibilizarea şi sporirea competitivităţii” economiei spaniole.