Statuia lui Maniu și caricatura lui Emil Boc

UPDATE Post-scriptum la o prostie a primarului de Cluj.

Statuia lui Maniu și caricatura lui Emil Boc

UPDATE Post-scriptum la o prostie a primarului de Cluj.

La împlinirea a 150 de ani de la naștere, statuia lui Iuliu Maniu a fost dată jos de pe soclu pentru refacerea „cotei solului și a soclului”. Asta zice Boc.
De operațiunea aceasta nu știa nimeni, de vreme ce, peste noapte, un macaragiu a coborît statuia și a lăsat-o culcată pe caldarîm, învelită într-o pînză.

Cînd reacțiile de protest, nedumerire și înjurăturile la adresa lui Emil Boc s-au întețit, micuțul și lunecosul primar al Clujului a ieșit la rampă cu un comunicat.

Cică statuia lui Iuliu Maniu „reprezintă un monument valoros al orașului nostru și statuia va fi păstrată pe același amplasament”.

Emil Boc nu-i decît o mediocritate populară cunoscută și votată care fie minte, fie își trădează nivelul cultural și moral. Dacă acest personaj caricatural care își pune tricolorul peste piept la te miri ce eveniment stupid socoate că statuia lui Iuliu Maniu poate fi dată jos peste noapte de un macaragiu și lăsată pe trotuar ca un accidentat părăsit de un automobilist afumat, atunci chiar nu înțelege ce-i cu el și ce rol a avut Iuliu Maniu în istoria României. Logic și normal era ca planul de amenajare a zonei să fie prezentat public, iar coborîrea statuii de pe soclu să fie desfășurată cu supraveghere și într-o festivitate, fie ea și modestă.

Coborîrea de pe soclu a unui personaj simbolic din istoria noastră nu se poate petrece ca alungarea unui răufăcător. Emil Boc ar putea fi alungat de pe scaun, în vreme ce Iuliu Maniu nu mai poate fi scos din istoria țării noastre.

Prin mai multe locuri din lume, într-un mimetism de stil sovietic, bîntuie un curent de rescriere a istoriei și de ștergere sau de înlocuire a statuilor celor care nu se pupă cu noua ideologie progresistă. Și pe la noi sunt cîțiva care se chinuie să ne demonstreze modernitatea, încercînd să elimine personalitățile, fie ele și marcate de momente îndoielnice. Parcă văd că, după modelul american, mîine-poiimîne dăm jos alte statui de scriitori sau artiști, de politicieni și de domnitori pentru că nu corespund șublerului proletcultist de la Poliția gîndirii de pe lîngă Guvernul României. În SUA sunt înlocuite, coborîte, doborîte sau deteriorate statui care nu mai corespund curentului politic actual. Fără îndoială, se lucrează pe fugă la alte statui pentru black lives metter și, cînd vor fi gata, va veni alt curent politic care să le dea jos, șoselele și bulevardele devenind spații pentru curse cronometru cu statui coborîte și înlocuite și schimbări de denumiri.

Molîu și supus modei, caricatural și cățărat pe tocuri de politician, Emil Boc își umflă mușchiuleții cînd trebuie să iasă în față ca primar important. El face parte din această categorie de vremelnici care ne mănîncă zilele cu duplicitatea și cu vanitățile lor de actor penibil. Drept dovadă că Emil Boc nu este important decît pentru el însuși, la aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu, primăria municipiului n-a făcut nimic. Iar Emil Boc se poartă ca unul din Mărgău care nu știa mare lucru despre Iuliu Maniu și nici de soarta statuii acestuia.

Post-scriptum la o prostie a primarului de Cluj:
Speriat de reacția publică stîrnită de coborîrea în stil proletar a statuii lui Iuliu Maniu în orașul pe care îl conduce, primărașul Clujului s-a grăbit să o dreagă. S-a speriat de alegători, de studenți, o fi pus mîna și pe o lege a monumentelor istorice și a intrat în panică. A scos repede o propoziție prin care și-a exprimat regretul și a chemat lucrătorii din primărie și s-a pus pe urlete.
– Ce mi-ați făcut? Să-mi puneți imediat statuia la loc!
Nu știm dacă a adăugat sau nu amenințarea „Că vă ia mama Dracului!„

Emil Boc are o minte și un comportament de activist ales democratic. Nu știa că asupra monumentelor se poate interveni numai în conformitate unor prevederi legale. Nu pot fi urcate și coborîte ca niște colete poștale sau ca niște paleți cu marfă. Nu știa că o operă de artă este mai delicată decît o nevastă sau o amantă. Nu-și imagina că o reprezentare în bronz a unui personaj istoric, care nu-i nici în guvern, nici la Cotroceni, nu dă aprobări și nu împarte bani, ba nu-i nici secretar de stat pe nu știu unde și nici comisar european poate stîrni asemenea nemulțumiri și poate produce atîtea valuri. Nu știa că față de o statuie nu strigi ca pe șantier:
-Descurcați-vă băieți, ce naiba!
Cînd a simțit pericolul, nu gafa de gîndire și de atitudine, a dat fuga să-și pună căpățîna în fața monumentului și să se fotografieze pe post de probă că statuia a fost repusă pe soclu și că greșeala a fost reparată. Ceea ce tot comportament proletar de primar îmbuibat ne arată.
-„Mă întorc și spun că îmi pre rău că acest moment a fost gestionat nu cum trebuie de muncitorii firmelor de construcții”
Este adevărat. Muncitorii au gestionat „nu cum trebuie„. Cînd au primit ordinul ar fi trebuit să-i arate primarului obrazul.
Prea sfiosul Emil Boc a încercat să repare o posibilă pierdere electorală fără a izbuti să acopere o problemă de cultură și de caracter.

.

.

Distribuie articolul pe:

93 comentarii

  1. „Procesul din noiembrie 1947 este cea din urmă dintre luptele duse de Iuliu Maniu: drumul care pornea din veacul memorandiştilor se oprea în secolul comunist. Demnitatea umană şi egalitatea în faţa legii, credinţa şi constituţionalismul fuseseră valorile care definiseră acest parcurs al destinului său. Valul de ură comunist nu îl îndepărta, în acest ceas al tiraniei, de la linia vieţii sale.

    În deceniul autocraţiilor, între 1938 şi 1947, Iuliu Maniu s-a opus arbitrariului dictatorial cu tenacitate memorandistă. Adevărurile interzise de tiranie au fost rostite cu claritate democratică. În interviuri, alocuţiuni şi memorii justificative, Iuliu Maniu a ilustrat un stil al curajului etic. Frazele sale au salvat onoarea unei naţiuni încătuşate şi amuţite. Precizia cuvintelor sale a fost tăiate în marmura unei statui.
    Condamnat la 1947, Iuliu Maniu este zidit de viu, spre a muri în februarie 1953 : pământul patriei sale îl va primi în marginile unei gropi comune. Peste un deceniu, în 1963, la Râmnicu- Sărat, Ion Mihalache era ucis, la rândul său, închis în temniţa tăcerii. Comunismul extermina pe cei care ar fi putut zidi o altă Românie: laşitatea şi crima domneau , suveran, peste un popor de sclavi.”

    Ioan Stanomir Contributors.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate