Se petrece la Oradea! E dureros!

Grea treaba asta cu mândria de a fi român, când, iată, muntele care era Viteazul nostru Vodă (apud George Coșbuc) s-a prăbușit, în contextul interminabilei alunecări de teren de sub tălpile românilor….(C.N.)

Să luăm aminte:

„Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier

Şi zalele-i zuruie crunte

Gigantică poart-o cupolă pe frunte

Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger

Iar barba din stânga-i ajunge la cer

Şi vodă-i un munte.”

 

Statuia lui Mihai Viteazul e dată jos. Este ridicată statuia regelui Ladislau I al Ungariei

Primarul Florin Birta a exprimat susținere pentru inițiativă, subliniind importanța marcării și aprecierii personalităților care au contribuit la istoria orașului. El a adăugat că aceste inițiative sunt binevenite și vor fi apreciate de întreaga comunitate din Oradea.

Cu toate acestea, există voci critice în comunitatea locală care consideră că amplasarea statuii regelui Ladislau I ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt reprezentate istoria și cultura românească în acest context. Unii observatori au făcut comparații cu alte situații în care personalități importante pentru identitatea românească au fost înlocuite sau umbrite în spațiul public, în favoarea altor figuri istorice.

Această dezbatere intensă reprezintă doar un exemplu al dilemelor cu privire la modul în care istoria și identitatea culturală sunt reflectate în spațiul public.

O declarație recentă a episcopului romano-catolic Böcskei László privind amplasarea unei statui a regelui Ladislau I în Cetatea Oradea a stârnit o dezbatere intensă în rândul comunității locale. Această inițiativă a provocat discuții aprinse cu privire la modul în care sunt reprezentate personalitățile istorice și cultura românească în spațiul public, scrie desteptarea.ro.

În declarația sa, episcopul Böcskei László a argumentat că amplasarea statuii regelui Ladislau I nu ar face altceva decât să reînvie o tradiție veche.

 

citeste mai mult aici

 

Recomanda [votes_up id=695439]

76 de Comentarii

  1. @Rammstein. Mihai Viteazu are traba cu Oradea si unirea celor 3 principate de aceeasi limba.
    Aici nu e vorba de ideologia comunist-nationalista, caci NU comunistii au facut unirea celor 3 principate in 1918.
    Comunistii doar s-au urcat pe acest ideal pentru a avea legitimitate.
    Mihai Viteazu a devenit incet-incet un simbol al unirii inca de pe vremea lui Cuza.
    Daca tu esti roman cu adevarat, nu ai zice astfel de prostii.
    Si daca intr-adevar esti roman (cetatean roman nascut din parinti romani), in ochii mei si ai multora te-ai auto-desfiintat ca roman.
    Esti orice altceva insa roman nu esti si nu vei fi niciodata.

  2. VORBIM MULT NU FACEM NIMIC. NE LAMENTAM CA BABELE IN TIMP CE UNGURII ISI FAC DE CAP. CEVA PUTE URAT IN ZONA . DE CE DRACU LE FACEM ATATEA INLESNIRI, ECHIPE DE FOTBAL SUBVENTIONATA DE GUVERNUL MAGHIAR , STATUI LA CLUJ, ACUM A VENIT SI ACEST CALARET. Este inexplicabil cum poti sa te nasti sa inveti , sa traiesti intr-o tara si tu nemernicul sa nu stii limba tarii tale, ba mai mult sa o studiezi ca limba straina. Ce fac oficialitatile ?? . Totul a fost si este de vanzare pentru niste politicieni ,analfabeti, inculti si tradatori.

  3. Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier
    Şi zalele-i zuruie crunte,
    Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
    https://www.versuri.ro/w/c317
    Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,
    Iar barda din stânga-i ajunge la cer,
    Şi vodă-i un munte.
    Cine nu ştie că Mihai Bravu a fost stângaci?, BARDA DIN STÂNGA. nu barba – Nu vă bateţi joc de Mihai Vodă şi de George Coşbuc.

  4. „Primarul Florin Birta a exprimat susținere pentru inițiativă, subliniind importanța marcării și aprecierii personalităților care au contribuit la istoria orașului”! Asta e ATITUDINEA NORMALĂ!
    Orașul se numește în romînește „Orade’-Mare”. Numele vine din ungurește, și e adaptarea denumirii Nagyvárad: „várad” = ORAȘ, „Nagy” = MARE! Că miticii l-au transformat în simplul „Oradea” ca să-facă-uitată proveniența din ungurește (fiindcă e printre puținele orașe transilvănene la care miticii nu au reușit să-i schimbe numele între 1920 și 1970), asta e o măgărie balkanikă ce le stă în fire.
    Orașul a fost înființat de unguri, ridicat de unguri, aspectul lui actual lăudat de toată lumea se datorează ungurilor, etc.
    Mikhail zis „Petrașcul” (deși nu era fiu nelegitim a’ lu’ Petrașcu-vodă, ci era un bitang al unui grec cu o ‘rvă cîrciumăreasă din Tîrgu’-dă-Floci, pă Dunăre), sluguța Vienei trimisă PE BANI, ca MERCENAR, în Transilvania, nu are nici o contribuție la istoria orașului! Să-i fie pusă statuia la el acasă în Tîrgu’-dă-Floci, pă Dunăre, în Valahiya!
    Oricum, ideea unirii din 1595 sub sceptrul Transilvaniei a vilayetelor nenorocite Moldova și Valahiya a aparținut cancelarului Transilvaniei din Nagyvárad, Jósika István de Brănișca!
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Istv%C3%A1n_J%C3%B3sika
    Și statuia lui vrem s-o vedem în Orade’-Mare, pe lîngă cea a lui László I-ul!

  5. Exista studii facute de europa. Hungurii de azi sunt romani skavi germani fosti sclavi si obligati sa vorbeasca bozgoreste. O stiu si ei.

  6. Taramul cel stravechi al geto-dacilor liberi … care a devenit ulterior taramul cel medieval a ducelui Menumorut/(?-907 AD) …
    „Iar țara care este între Tisa și pădurea Igfron care se află în Erdeuelu, de la fluviul Mureș până la fluviul Zomus, o ocupase pentru sine ducele Morout, al cărui nepot este numit de unguri Menu Morout, fiindcă avea mai multe iubite” (Anonymous, Geste Hungarorum).
    Menomorut fiul lui Morut si a carui nepot (de la fiica sa) a fost PRIMUL rege ungur (jumatate român) nascut in Europa (Zoltan/ 907-947 AD).
    DEH … ISTORIA BAT’O VINA !

  7. Pe meleagurile Bihorului apariţia omului poate fi datată cu aproximaţie la sfârşitul paleoliticului mijlociu (circa 50 000 – 35 000 î. Hr.). Descoperirea în 1909 în perimetrul fostei cărămidării Knapp (în apropiere de actuala staţie de cale ferată Oradea Est) a unui depozit de oseminte confirmând astfel prezența atunci a lui Homo sapiens pe actualul teritoriu al orașului Oradea. Antichitatea: civilizația dacică din arealul orădean s-a înscris în această perioadă prin caracteristicile sale în cadrul general al civilizației dacice de pe întreaga sa extindere. În Oradea așezări dacice au fost cercetate la Oradea-Salca II, pe Dealul Viilor, Oradea Sere, Ioșia, Seleuș. Cucerirea romană din urma celor două războaie cu dacii nu a inclus si nord-vestul României și deci nici regiunea Oradiei. Dacii liberi (adică acea parte a populației dacice care a rămas în afara Imperiului Roman) de pe actualul teritoriu al orașului sau din vecinătatea acestuia au continuat să viețuiască în vechile lor așezări, pana la începutul secolului II AD. S-a putut constata de asemenea și o intensă circulație a monedelor imperiale romane ce acoperă din punct de vedere cronologic secolele II-III AD. Cele care au circulat în Oradea au fost mai cu seamă emise în timpul lui Traian (96-117 AD), Hadrian (117-138 AD) și Antonius Pius (147-161 AD). De altfel, pe toată perioada stăpânirii romane asupra Daciei relațiile dintre dacii liberi și imperiali au fost pașnice, desfășurându-se cel mai adesea pe plan economic. După retragerea aureliană și părăsirea de către Imperiu a Daciei (271 AD ) circulația monetară a început să scadă, fără însă a dispărea complet.
    Evul mediu: cele mai consistente informații în legătură cu istoria orașului și a Bihorului în această perioadă provin din Cronica lui Anonymus, Cronica lui Simon de Keza, Registrul de la Oradea, Carmen Miserabile și Statutele Capitlului din Oradea.

  8. Date arheologice de locuire straveche româneasca (pre anul 900 AD, din Repertoriul Arheologic National) a zonei orasului Oradea:

    26573.46 Aşezarea paleolitică de la Oradea – Dealul Viilor – Podgoria.
    26573.055 Situl arheologic de la Oradea – Salca – Pepinieră, Biserică. Aşezare, necropola, gropi de provizii, Locuire Neolitic, Epoca bronzului, Latène, Hallstatt, Epoca romană.
    26573.131 Situl arheologic de la Oradea- Salca- Gheţărie. Aşezare Neolitic, Eneolitic, Epoca bronzului, Hallstatt, Epoca romană.
    26573.54 Situl arheologic de la Oradea – Fântâna lui Bone. Aşezare, Necropolă de înhumaţie, necropolă de inhumaţie, complex Epoca bronzului.
    26573.11 Sit de epoca bronzului de la Oradea – La Livadă. Aşezare Epoca bronzului.
    26573.03 Situl arheologic de la Oradea – Sere. Aşezare Epoca bronzului, Latène, Hallstatt, Epoca romană, Epoca post-romană.
    26573.09 Aşezarea eneolitică de la Oradea – Cărămidăria Szlafkay.
    26573.08 Aşezarea pluristratificată de la Oradea – Salca I. Aşezare Neolitic, Eneolitic.
    26573.07 Aşezarea neolitică de la Oradea – Parcul Petofi.
    26573.04 Situl medieval de la Oradea – Salca – Fabrica de bere. Aşezare Neolitic, Eneolitic, Epoca migraţiilor.
    26573.06 Aşezarea geto-dacică de la Oradea – Dealul Viilor. Aşezare Epoca bronzului, Latène.
    26573.18 Situl arheologic de la Oradea – Mănăstirea Paulină Sf. Fecioară de la Căpâlna. Preistorie.
    26573.45 Mănăstirea Paulină Sf. Ieronim din Fughiu de la Oradea. Locuire Epoca bronzului, Epoca medievală
    26573.20 Situl arheologic de la Oradea – Fosta cărămidărie KÖBLÖS. Aşezare Hallstatt.
    26573.10 Situl arheologic de la Oradea- Salca (Lotus Market). Aşezare Neolitic.
    26573.38 Necropola din secolul II AD. de la Oradea-Salca.
    26573.37 Necropola de epoca migraţiilor de la Oradea-Salca.

    Unde OARE erau ungurii in acele epoci stravechi ?

  9. Planul refacerii Imperoului Austro hungar. Da hunii se grabesc. Suntem deja in razboiul de dezmembrare a Romaniei. Pe prosti ii utte grija de Imperiu evvreilor ucrainieni.
    Ciolace pupa curru la ucraina , la noi poate sa arda.

  10. Vom fi specie extinta ca broasca fiarta incet asa au supt habsburgii singele asa o fac acum.

  11. Nu vine Orban pe cal alb la Oraghia pe 30 cu Diktatul de la Viana la oblânc să-l *cravașeze pe spinarea iobagului/ rob Bolojan-Porojan ? Poate să-l lase premar fiind amândoi de *coloare ! Dați vina pe *momâile arghelene . Greșit ! Vedeți ce e la Centru ! Acum un secol ardelenii spuneau „Soarele pentru toţi românii la Bucureşti răsare“. Acum la București este ^Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă^.E drept că indolența și infatuarea lor prostească ne-au adus pe Joianis , Grupa de la Cluuuj , Bocii , Fălcile etc. Dar noi cu ce-am venit , cu Petrov , cu Bombonel , cu Bălălău ,cu ghinarari/ chestori Izmană – bese-n adidași. Degeaba mulți aici avem strămoși strămutați din Mărginime , Făgaraș , Bârsa etc . din cauza stapânirii grofilor și habsburgilor,degeaba avem străbunici și bunici căzuți în Ardeal în cele 2 războaie mondiale , alții în prizonierat german și unguresc …Le întinâm NEPERMIS memoria !

  12. Prefer mai bine sa fie urcat sus – după ce se coboară jos cealaltă statuie nemișcată – un bust călare al primarului. Știu precis (dar nu sunt sigur) că, dacă asta s-ar face până nu e tardiv de târziu, orădenii ar fi scutiți de o greșeală eronată. La așa edili, așa limbaj… Dacă nu le-am spus-o, le-o repet încă o dată!

  13. Bine ca le fac miticii pe banii lor autostrada iar nimuricii aia se lauda cu ce-au construit ungurii si nu ei.

  14. @Agapis:la 30 august se împlinesc 83 de ani de când Ciano și Hitler au „dăruit” Ardealul de Nord-Est Ungariei,dezlănțuind baia de sânge în care calul pe care intra „amiralul” prin localități din Ardeal își scălda copitele,cum spune un cântec fredonat și azi (printre dinți deocamdată)…asta fac urmașii „sfinților”ale căror statui țin să ne reamintească cum s-a sfințit(și plătit) pământul Transilvaniei:cu sânge și sudoare de valah…iar noi zicem”ducă-se”!

  15. I-a auzit cineva pe securistii-sorosisti din USR sa protesteze in astfel de situatii? NIMENI! vanzatorii astia vor o Romanie la oala comuna, fara istorie si fara trecut. Daca Sosoaca cu partidele romanesti vor castiga detasat, aceste USR si UDMR trebuie scoase in afara legii.

  16. @Hopa:așteaptă,împreună cu toată Oradea și cu sufletul la gură,tradiționala(de acum)vizită privată(care va însoți dezvelirea statuii)cu discursul aferent;oare când e programată?la 30 august?

  17. Traiasca si infloreasca Romania Impotenta ,care nu stie sa pedepseasca ,doar iarta si suge si p..a strainilor,daca are fericita ocazie
    Avem figuranti si caricaturi de presedinte ,parlamentari si partide nu mai vorbesc de nulitatea autoritatii
    PS asteptam ca AUR,macar atat sa faca,sa puna la respect primarul kurva din Oradea

  18. Sa stiti ca nu-i atat vina ungurilor , cat a noastra , a romanilor. Mai ales a celor care ne conduc. Mai exista si telectuali care sa justifice actiunea lor si inactiunea noastra .

  19. In aceste momente tragice pentru R.C.R. (Republica Comunitara Romania) romanii trebuie sa voteze numai nationalisti. Un parlament nationalist poate schimba tot ce s-a croit rau in acesti 33 de ani de cand securistii lui Aszasthalosh conduc la propriu Romania prin uneltele lor.

  20. acolo e Bolohan, cel mai mare bolovan. Sa nu-i dati poza, opreste copiii din crestere !

  21. Legea Romaniei este subtire in astfel de cazuri. Primeaza legea locala. Guvernul Romaniei nu poate intreprinde nimic decat
    zgomot care ar face si mai mult rau. Dar parlamentul poate repara legile dar cu cine? Treisferturi din parlamentari sunt duplicitari. USR, PDL,UDMR si partial PSD sunt burdusite cu tradatori. Or fi si in AUR conserve darfoarte putine.

  22. Si se mai mira multi „anal-isti” politici ca: Vai, voteaza uni romani partide extremiste.
    Toti sunt in genunghi – tara se sclavi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.