Economia liberă românească a fost compromisă de corifeii fraudei politico-financiare imediat după 1990, iar de atunci, nimic esențial în schimbarea stării lucrurilor nu s-a întâmplat. Guvern după guvern a lucrat împotriva interesului național, la vedere. Atunci când interesul național a fost invocat, s-a produs o întoarcere a țării în spiritul sistemului mafiot piramidal încă în funcțiune. Capitaliștii români apăruți din cenușa comunismului s-au pierdut în orizontul economic globalist, via justiției tematice. Faptul pozitiv de a scoate din joc dinozaurii finanței artificiale nu a fost decât animarea unui preambul pentru distrugerea sistematică a elementelor firave ale inițiativei economice interne. Astăzi, după presupusa revoluție judiciară, constatăm o inflație în creștere, emigrație, debusolare publică. Bugetul național, construit prin politici de subminare a dezvoltării durabile, are destinații lipsite de relevanță pentru societatea românească. România a devenit sursa de finanțare a unor grupuri de interese tot mai mult situate în exterior, iar faptul acesta pare a fi tot mai firesc. Între aceasta și administrarea tot mai absurdă a ce mai rămâne din buget, avem, în tot, imaginea declinului de neoprit.
Spectacolul juridic prin care a fost arestat un fost prim-ministru pentru niște termopane, la inițiativa unui rival politic, se vede procedural drept un eșec și abuz. Un asemenea eveniment ar fi trebuit să ducă la o revoluție administrativă și politică. Blocajul ascensiunii unor personaje ar fi trebuit să nu fie unilateral, asta dacă justiția nu ar fi fost un debil organism politic. Dobândind prestigiul unei vedete interlope, omul politic actual își caută încă sensul într-o realitate paralelă, pe care o construiește legislativ. În loc să critice multinaționalele, din convingerea că acestea sunt marele rău, ar trebui văzută degradarea și descurajarea ca rezultat al legislației deficitare. Multinaționalele se află în situația de-a fi singurul actor antreprenorial într-un mediu socio-economic debilizant. Operațiunile justiției
de scoatere din scenă a corupției au amplificat fenomenul în registre tot mai complexe. Criza justiției este vădit una centrală, asemenea corupției.
România profundă, rurală sau urbană, se află într-un proces de deconstrucție a rădăcinilor ancestrale. Tot procesul acesta aparent de modernizare de acum nu poate fi similar decât unei realități specifice călătorului. Acțiunile justiției ar fi trebuit să genereze dezvoltarea, însă direcția este contrară. Tot mai străini în propria țară, românii se confruntă cu un specific al hărțuirii care îl înlocuiește pe cel al spațiului comunitar și solidar. În nicio țară din Europa fostă comunistă nu se regăsește un dispreț atât de virulent asupra locuitorilor, venind din varii medii instituționale.
Dispariția băncilor cu capital autohton, privatizate strategic de interese străine României, a fost primul semnal al unor complicații imposibil de contracarat. Pierderea unor importante bănci, trecute din patrimoniul mafiei autohtone în formare în proprietatea altora cu același impact, se resimte deja frustrant. Doar înființarea unor instituții bancare cu capital autohton ar fi o salvare economică, în foarte multe sensuri, prin revitalizarea generică a inițiativei.
Spectacolul de sunet și lumini al sistemului mafiot, girat de o clasă politică imposibil de sancționat, teoretic, s-a încheiat în aceste zile. Statul român corupt devine bun de plată pentru abuzurile în justiție împotriva propriilor cetățeni.
AL CAPONE nu ra invitat la Casa Albă, iar A Nastase a fost mai periculos decit Al Capone.