Strigă și fermierii: „În regim de urgență”

„Prin prezenta scrisoare, în numele fermierilor români pe care îi reprezentăm, solicităm în regim de urgență…

De (D.N.)
Strigă și fermierii: „În regim de urgență”

„Prin prezenta scrisoare, în numele fermierilor români pe care îi reprezentăm, solicităm în regim de urgență…

Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) împreună cu Uniunea Crescătorilor de Păsări din Romania (UCPR) solicită Guvernului în regim de urgență alocarea fondurilor bugetare menite să sprijine sectoarele de creștere a porcinelor și a păsărilor.

„Prin prezenta scrisoare, în numele fermierilor români pe care îi reprezentăm, solicităm în regim de urgență alocarea fondurilor bugetare pentru implementarea tuturor actelor normative menite să sprijine sectoarelor de creștere a porcinelor și a păsărilor. Criza privind sănătatea publică prin care trece și România afectează aceste sectoare într-o măsură ridicată, punând în pericol funcționarea și chiar existența acestora pe termen scurt și mediu. Suntem într-o situație extrem de dificilă din punct de vedere financiar și epidemiologic și un sprijin real din partea Guvernului este reprezentat doar de alocarea sumelor prevăzute de cadrul legislativ în vigoare”, se arată în scrisoarea deschisă adresată premierului Ludovic Orban și ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

Reprezentanții APCPR și UCPR adăugă că fermierii din sectorul creșterii porcinelor se confruntă cu probleme legate de preț, răspândirea continuă a Pestei Porcine Africane și mulți dintre ei sunt în pragul falimentului sau în faliment, pierderile totale până în acest moment ajungând la 1 miliard de euro, iar, în ceea ce privește sectorul avicol, producția este încă insuficientă, valoarea importurilor este uriașă, iar producția de ouă pentru consum este subdezvoltată.

„Atragem atenția că pe fondul pandemiei de COVID-19, efectivele de păsări din România s-au redus cu cca 20% până la jumătatea anului 2020 și, dacă circulația materialului biologic avicol va fi din nou restricționată în UE, producția poate scădea chiar și cu 40%. În condițiile actuale, producătorii locali de carne de porc pot asigura doar 30% din necesarul pentru consumul intern, România fiind în situația de a importa restul de 70% pentru a asigura securitatea alimentară a populației. (…) Continuarea acestei situații va duce în mod cert la falimentul acestor sectoare cu efecte dezastruoase atât economice, cât și în asigurarea necesarului pentru consumul intern”, se mai arată în scrisoarea semnată de reprezentanții celor două asociații, Ioan Ladoși și Ilie Van.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Cum, exista securitate alimentara? Sau financiara?
    I-auziti, domnilor guvernanti, ca nu doar granitele trebuie patrulate de F-35-uri, ci exista si un concept numit securitatea alimentara a populatiei!
    Cu alte cuvinte, un stat poate fi distrus sau cucerit si prin alte mijloace decat cu arma!
    Se misca vreo rotita, vreun neuron, acolo la guvern? Sau sunteti toti ocupati sa va luati doctoratele?
    Ce o sa mancam la toamna, dar la iarna? Stiri cu covid prajite?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.