Structura și licheaua

Știm cu toții că imediat după evenimentele din decembrie 1989, multe structuri s-au menținut active, cum ar fi eșaloanele fostei securități sau cele ale PCR, multe s-au reactivat, cum ar fi cele ale legionarilor. Acum, unii dintre adepții Mișcării Legionare de la începtul anilor 90 se dau curați ca lacrima, patrioți sadea și pro-occidentali neatinși de păcat.

Încă nu se uscase prea bine sângele morților din decembrie 1989 de pe Bulevardul Magheru, când, ca Șef de Secție de Investigații la Tinerama, am fost luat de mână de Florian Bichir, cel care bălmăjea tainele jurnalismului la același săptămânal, și care, vorbindu-mi despre adevărații patrioți, m-a dus la sediul Legiunii Arhanghelului Mihail de lângă Gara de Nord, organizație condusă încă de atunci de Șerban Suru, cel ridicat mai lunile trecute de poliție.

Din câte îmi spunea Bichir, sediul era chiar la etajul casei lui Suru. Odată ajuns acolo, Bichir, împreună cu Suru, îmi vorbeau, rețineți, în 1994!!!!, despre tabere de pregătire legionară în care era predată doctrina legionară și în care, pentru a acoperi adevărata misiune, se organizau de ochii lumii activități cetățenești de întrajutorare comunitară.

Un timp, în acele vreumuri, însuși Florian Bichir a participat la acele tabere, el, cel care acum e profesor de istorie la Universitatea Națională de Apărare Carol I din București. Mă întreb: Știu angajatorii lui cine e cu adevărat acest specimen? Știu studenții lui care se pregătesc pentru a fi ofițeri în structurile NATO, cine le e cu adevărat profesor de istorie? Asta să o lămurească ei.

Mie, îmi rămâne regretul că acestui Bichir i-am oferit rampa de lansare, fiindu-i naș de două ori: O dată, pentru că l-am cununat în biserică. Nu mă dezic de gest, pentru că mă gândesc la amărâta lui de soție și la cei doi copii ai lui (apropo, Florine, îți mai trimiți soția și copiii să ”viziteze” parcul spitalului Fundeni?).

A doua oară, pentru că i-am îndrumat pașii în meseria de jurnalist, dar, mai ales, pentru că, după ce am plecat de la Tinerama și m-am întors în trustul Expres, ca publicist comentator la ”Evenimentul zilei”, ca să nu rămână pe drumuri, pentru că Max Bănuș intenționa să închidă revista, și crezând că amiciția lui cu Suru e doar o toană de adolescent întârziat, i l-am recomandat lui Cornel Nistorescu, acesta angajându-l ca reporter.

De asta chiar îmi pare rău, pentru că, peste ani, mi-am dat seama că ăsta e un oportunist de cea mai joasă speță, care nu se dă în lături de a fi rusofon, atunci când interesul o cere, de a fi legionar, atunci când îl apucă dracii după o sticlă de vodcă sau atunci când îi ridică Osana lui Nicolae Ciucă, cum a făcut mai an, drept recunoștință târzie că a fost primit în corpul profesoral al Armatei. Însă, rememorând, din acel moment, al sosirii lui la Evenimentul zilei, a început ascensiunea socială cu statut de lichea a acestui Florian Bichir.

Revenind la anii 90 și la Legiune, să spun că pereții etajului 1 al casei în care organizația își avea sediul era tapetat cu literatură legionară, nazistă, fascistă. Curios și încercând să aflu mai multe, am mai fost acolo de încă două ori, o dată cu Bichir, o dată singur. De fiecare dată, ambii mi-au umplut brațele cu cărți cu propagandă legionară, în speranța de a mă atrage.

Am stat departe de Suru și, cu timpul, m-am depărtat și de proprul fin, realizând zi de zi că am avut de a face cu o lichea care nu dorea altceva decât să parvină. Într-o oarecare măsură, a reușit, ajutat și de vomele media precum Realitatea Plus și România TV. M-am depărtat imediat și de Suru, el apărându-mi din când în când sub priviri când venea îmbrăcat în costum cu diagonală și încălțat cu cizme ofițerești pentru a se ruga din stradă la biserica Sfinții Voievozi, exact peste drum de casa mea de atunci.

Cu timpul, pentru mine, Mișcarea, Suru, și Bichir, au trecut în plan secund, din punct de vedere al interesului. Peste ani, m-am întâlnit cu Florian la un târg de Crăciun din București. Spunându-i că tocmai ce m-am întors de la Berlin, el mi-a răspuns emfatic: ”Eu de la Moscova, că știi că eu sunt cu rușii”.

Nu m-a mirat. Ca absolvent de teologie (cum a făcut facultatea și cum a terminat-o, asta e altă poveste!), mereu s-a simțit atras de ”stiliști”, de creștinii de rit vechi, făcând numeroase deplasări, chipurile, religioase, în Rusia. Dar, asta e treaba lui de ”theolog”, pe care tot serviciile și armata ar trebui să le lămureacă.

Acum, contează că, iată, aceste structuri care au vizat și vizează societatea în cele mai mărunte straturi ale ei, dovedesc că ele conduc de fapt România și că, sub aparența luptei politice dintre partide, nu e de fapt decât o luptă între facțiunile fostei Securități sau ale actualului SRI. Iar pentru asta, au nevoie și de nenorociți și lichele precum Florian Bichir.