Întrebarea de mai sus a apărut după ce, recent, preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, 57 de ani, s-a întrebat în mod public dacă nu cumva administraţia americană este direct responsabilă de a fi provocat bolile de cancer de care suferă ori au suferit cinci preşedinţi sau foşti preşedinţi latino-americani şi a fost reluată de site-ul slate.fr. Este vorba de următorii: Cristina Fernandez Kirchner, preşedintele Argentinei, operată la 4 ianuarie a.c. de cancer la tiroidă; Hugo Chavez, şeful statului Venezuela, diagnosticat cu o tumoare malignă în regiunea pelviană; Fernando Lugo Para, preşedintele Paraguayului; Dilma Rousseff, şeful statului Brazilia; Luiz Ignacio Lula da Silva, predecesorul ei.
Desigur, rândurile de mai jos nu-şi propun să elucideze problema din punct de vedere strict ştiinţific, dar ele încearcă o abordare a acesteia, care nu este nouă. Astfel, amintim că, în legătură cu moartea, în martie 1965, a fostului lider comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, voci autorizate susţin că el a decedat din cauza unui cancer pulmonar galopant provocat de radierea de către sovietici. De asemenea, potrivit unor mărturii convergente, succesorul lui Dej, Nicolae Ceauşescu, avea o teamă viscerală de o eventuală radiere de acelaşi tip, drept care în timpul tuturor deplasărilor în fosta URSS lua măsuri draconice în acest sens. În fine, fără să dăm prea multă crezare memoriilor fostului general de Securitate Ion Mihai Pacepa, amintim că acesta susţine că arma iradierii fatale ar fi fost folosită des şi de securitatea română încă din anii ’70, când el era încă în ţară…
Pornind de la cele de mai sus, preşedintele Chavez s-a întrebat, la 28 decembrie, dacă nu cumva spioni americani ar fi putut inocula maladia acestor demnitari injectându-le-o sau determinându-i să înghită o anume substanţă. Evident, Departamentul de Stat al SUA a dezminţit imediat şi categoric insinuările lui Chavez. Totuşi, unii s-au întrebat pe bună dreptate dacă este posibil să fie inoculat cancer cuiva. Tot ei au răspuns că nu ÎN MOD SIGUR. Şi au arătat că nu este suficient să se injecteze celule cancerigene cuiva, iar acea persoană să se îmbolnăvească imediat – ţesuturile anormale trebuind să ajungă să se dezvolte în alte părţi ale corpului său. Dacă se injectează celule canceroase vii unei persoane, probabil că sistemul său imunitar va ataca şi va distruge aceste ţesuturi străine. În teorie, agenţii secreţi ar putea inocula cancer unui preşedinte sud-american de stânga, al cărui sistem imunitar este foarte slăbit. Sau ar putea preleva ţesuturi, care ar fi expuse unui carcinogen şi apoi reintroduse în corpul lui. Se crede că nivelul actual de cunoştinţe nu permite tehnicilor să provoace un cancer uman. Deşi este complicat să se inoculeze cancer unui inamic anume, fără îndoială că este posibil să se mărească riscurile de contractare a unei maladii. Cea mai eficace opţiune rămâne iradierea. Se ştie că, unora dintre pacienţii lor, oncologii le implantează aparate de mărimea unei seminţe, care emit radiaţii spre a combate cancere declarate deja. Totuşi, nu se poate spune cu certitudine în ce măsură acest fel de aparat este capabil să mărească riscurile de cancer la o persoană sănătoasă, dar lăsând un atare model într-un corp timp de săptămâni sau de luni l-ar expune la doze semnificative de radiaţii. În acest timp victima ar remarca foarte probabil implantul. Pe urmă este foarte greu să inoculezi boala folosind o seringă normală şi un cateter. O altă soluţie constă în contaminarea alimentelor victimei prin doze de aflatoxine, legate de cancerul la ficat. Sau i se pot injecta un număr important de agenţi biologici cancerigeni. Helicobacter pylori contribuie la dezvoltarea cancerelor gastrice, iar virusul papiloma uman poate cauza cancere de col uterin, de anus şi altele. Însă atare metode nu pot declanşa probabil un cancer rapid şi nu există nicio garanţie că vor avea un efect final. În ţări în care locuitorii sunt expuşi la niveluri importante de aflatoxine, precum China sau anumite regiuni din Africa, mai puţin de o persoană la mie dezvoltă cancer la ficat.
Cele mai multe dintre cercetările care au în vedere inocularea cancerului la oameni datează de câteva zeci de decenii. În anii ’50, dr. Chester Southam a devenit celebru după ce a injectat celule canceroase vii la sute de persoane bolnave de cancer, cât şi unora sănătoase. El nu încerca să le inoculeze cancer, ci, dimpotrivă, le testa reacţia sistemului imunitar şi eficacitatea cu care el le respingea. Injecţiile lui nu par să fie responsabile de niciun cancer, iar oncologii actuali apreciază că experienţele lui erau foarte riscante pentru pacienţi.(Astfel, unul dintre ei a prezentat semnele unui cancer potenţial invaziv înainte de a muri din cauza altei boli.) Southam a fost sancţionat pentru practici frauduloase, iar povestea permite ca azi să se ceară consimţământul pacientului pentru anumite experimente. Experienţele lui au fost abandonate în anii ’50, dar el nu a fost ultimul medic ce a injectat celule canceroae vii unui pacient. În 2009, un medic taiwanez a fost acuzat că a implantat celule uterine canceroase unor paciente sănătoase în cazul unei afaceri cu o agenţie de asigurări. Deşi compania de asigurări a plătit peste 660.000 dolari, nicio victimă nu a avut cancer. Azi cercetătorii ce respectă etica medicală injectează celule canceroase vii animalelor de laborator, precum şoareci ori şobolani. În cele mai multe dintre aceste cazuri, sistemele imunitare ale animalelor sunt alterate sau rozătoarele au fost modificate genetic, pentru că celulele mutante se propagă rapid în organismul lor.
Dar, dincolo de toate cele de mai sus, o întrebare rămâne: cum se explică oare că, într-un interval atât de scurt, cinci mari demnitari latino-americani, de regulă incomozi SUA, s-au îmbolnăvit de cancer?
