Confederația Patronală Concordia a ținut să trimită o scrisoare adresata președintelui interimar al Romaniei, Ilie Bolojan, la finalul mandatului.
În mesajul semnat de Dan Șucu, reprezentanții mediului de afaceri i-au mulțumit lui Ilie pentru colaborare și pentru activitatea în funcția de președinte interimar al României. De asemenea, ei apreciază eforturile depuse pentru asigurarea stabilității instituționale și menținerea fermă a orientării europene a României și sunt de părere că „tipul de leadership pe care l-ați reprezentat trebuie să continue în România. Țara noastră are nevoie de administratori competenți, nu de politicieni care excelează doar în retorică“.
Domnului Președinte Interimar, Ilie Bolojan
Domnule președinte interimar, Ilie Bolojan, Confederația Patronală Concordia, organizație ce reprezintă o parte semnificativă a mediului de afaceri din România, vă mulțumește pentru colaborare și pentru activitatea în funcția de președinte interimar al României.
Perioada de tranziție politică din ultimele luni a fost zdruncinată de conflicte interne și tensiuni geopolitice regionale. Apreciem eforturile depuse pentru asigurarea stabilității instituționale și menținerea fermă a orientării europene a României.
Organizarea unui proces electoral transparent și reafirmarea angajamentelor de securitate ale țării noastre au contribuit, de asemenea, la un climat de predictibilitate, esențial pentru mediul economic. Aceste principii rămân fundamentale pentru dezvoltarea sustenabilă a României în următorii ani.
Am urmărit accentul pus de dumneavoastră pe necesitatea redresării economice, prin echilibrare fiscal-bugetară, dar și a unei guvernări eficiente.
Din experiența noastră, a oamenilor de afaceri, România funcționează cel mai bine când este condusă de lideri care înțeleg mecanismele economice și importanța sectorului privat pentru bunăstarea generală. Administrația eficientă, reducerea birocrației și dialogul constructiv cu mediul de afaceri sunt practici pe care le susținem și le considerăm necesare la toate nivelurile decizionale.
În următorii ani, România va avea de făcut alegeri importante care îi vor determina traiectoria economică. Va trebui să decidem dacă continuăm pe calea profesionalizării administrației publice și a parteneriatului real cu mediul privat sau revenim la practici care au dovedit, în repetate rânduri, că nu generează dezvoltare durabilă.
Deși mandatul dumneavoastră de președinte interimar se încheie, considerăm că tipul de leadership pe care l-ați reprezentat trebuie să continue în România. Țara noastră are nevoie de administratori competenți, nu de politicieni care excelează doar în retorică. Are nevoie de lideri care înțeleg că dezvoltarea economică este fundamentul oricărui progres social și că dialogul cu mediul de afaceri nu este opțional, ci esențial.
Nu ne îndoim că experiența dumneavoastră va continua să servească intereselor României, indiferent de poziția pe care o veți ocupa în viitor. România are nevoie de rezultate concrete în anii ce urmează.
Confederația Patronală Concordia va susține, în continuare, principiile bunei guvernanțe, ale economiei de piață și ale meritocrației în spațiul public românesc. Vom rămâne un partener de dialog pentru toți liderii politici care înțeleg că România prosperă atunci când mediul de afaceri este respectat și consultat.
Ha, ha! Di mulțănghiri nu-i podu’ plin… N-a mai ghini daț’ un leu pintru Iupidu?…