Un site olandez intitulat PleaseRobMe îndrumă potenţialii spărgători către casele ale căror proprietari lipsesc, în funcţie de informaţiile pe care aceştia le-au postat pe internetUn grup de olandezi a lansat, pe 16 februarie, siteul www.pleaserobme.com, cu scopul de a demonstra riscurile dezvăluirii pe internet a unor informaţii despre locaţii precise, relatează Mediafax. Siteul preia informaţii de pe Foursquare, o reţea de socializare creată pe baza unui joc. Participanţii folosesc telefoane conectate la internet sau laptopuri pentru a-şi preciza precis poziţia pe harta oraşului.
Atunci când aceste informaţii sunt postate pe Twitter, ele devin publice iar potenţialii hoţi pot afla dacă utilizatorul se află acasă sau nu."Site-ul nu este un instrument pentru spărgătorii de case. Vrem să scoatem în evidenţă că dacă cu mult timp în urmă era contestat să-ţi dai numele întreg pe internet, am depăşit acest punct cu o viteză astrală", a spus Boy Van Amstel, unul dintre creatorii siteului.
Cu această ocazie, reprezentanţii organizaţiei Crimestoppers i-au avertizat pe internauţi să selecteze informaţiile personale pe care le distribuie pe internet şi care i-ar putea expune jafurilor şi tentativelor de furt.